Două găleți dintr-un autocar românesc, motiv de îngrijorare printre polițiști: „Amestecul este atât de dens, încât nu putem vedea dacă este ceva ascuns înăuntru”

În urma unei acțiuni ample desfășurate de autoritățile germane, mai multe autocare de la depoul din Frankfurt am Main au fost scoase din circulație, fiind nesigure pentru pasageri. Printre acestea s-a aflat și un autocar românesc, în care două găleți verzi au atras atenția ofițerilor.

FOTO: Shutterstock

FOTO: Shutterstock

Acțiunea a avut loc la depoul companiei de transport public de pe Mannheimer Straße, în apropierea gării centrale. Aproximativ 100 de polițiști și inspectori vamali au verificat autobuze turistice pe parcursul a opt ore, duminică, 11 ianuarie.

„Este o acțiune unică la nivel național. Frankfurt este un nod esențial pentru transportul cu autocarul”, a declarat Jörg Lang, șeful operațiunii.

Autocarele au fost oprite atât pe autostradă, cât și în zona gării, după care au fost escortate la depou pentru inspecții tehnice, verificarea documentelor și controlul bagajelor.

În urma controalelor, un autocar supraetajat, înmatriculat în Bosnia și Herțegovina, a fost scos imediat din trafic.

„Sperăm că mai poate frâna”, au spus reprezentanții autorității regionale din Darmstadt, inspectând roțile vehiculului.

Sunetul produs la oprirea motorului a confirmat suspensia defectă, iar frânele și servodirecția erau nefuncționale. Pasagerii au fost nevoiți să coboare, să își ia bagajele și să își continue drumul pe cont propriu.

„În această stare, continuarea călătoriei este imposibilă. Este extrem de periculos”, au explicat agenții.

Polițiștii au mai verificat și timpii de condus ai șoferilor, constatând situații alarmante.

„Unii șoferi sunt deja pe drum de 26 de ore. Am avut și cazuri cu peste 30 de ore”, au precizat inspectorii specializați în transportul de persoane.

La scanarea bagajelor, două găleți verzi dintr-un autocar românesc au ridicat suspiciuni, deoarece pe aparatul cu raze X apărea o masă densă și întunecată.

„Amestecul este atât de dens, încât nu putem vedea dacă este ceva ascuns înăuntru”, a explicat un inspector vamal.

Citește în continuare pe Click!.ro .

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Restaurarea Castrului Arutela pe Valea Oltului, ținta ironiilor online

2 Străpungerea iminentă a primei galerii din cel mai mare tunel rutier al României, pe A1 Lugoj-Deva

3 Cine îi plătește? / Călin Georgescu, la mănăstire, sub paza a cel puțin 12 bodyguarzi

4 Cine sunt judecătorii CCR care au votat amendamentul anti-Fritz

5 „Virus", hackerul care a atacat NASA, prins la Sinaia cu un mecanism secret