Două magazine Mega Image şi un supermarket Penny, amendate cu 49.000 de lei de comisarii pentru Protecţia Consumatorilor

Două magazine Mega Image şi un supermarket Penny, amendate cu 49.000 de lei de comisarii pentru Protecţia Consumatorilor

Echipele de control ale Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti (CPCMB) au aplicat amenzi contravenţionale de 49.000 de lei în urma unor controale efectuate în două supermarketuri din comuna Măgurele, judeţul Ilfov - Mega Image şi Penny -, şi într-un magazin Mega Image din sectorul 3 al Capitalei, pentru neregulile constatate.

De asemenea, a fost propusă sancţiunea complementară de închidere temporară a unităţii, pe o durată de cel mult 6 luni, pentru unul dintre cele două magazine.

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), remis luni seara AGERPRES, acestora li s-au adăugat măsuri complementare de: oprirea definitivă de la comercializare şi retragerea din circuitul consumului uman a produselor cu deficienţe; oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficienţelor constatate pentru raioanele cu deficienţe, la două dintre magazine; oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficienţelor constatate pentru al treilea magazin.

Printre cele mai importante abateri constatate de echipele CPCMB, în urma controlului, sunt: comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depăşită; comercializarea de legume şi fructe cu modificări organoleptice vizibile, fiind improprii consumului uman (lovituri mecanice, prezenta mucegaiului etc.); utilizarea unor vitrine frigorifice cu zone extinse de rugină, resturi alimentare, resturi de etichete, cu vopsea exfoliată şi cu ventilatoarele încărcate de grăsime şi praf, la raioanele legume-fructe, mezeluri-brazeturi, peşte, patiserie, produse congelate; comercializarea unor preparate din carne, fără a se menţiona data deschiderii pachetului, conform recomandării producătorului; pavimentul din spaţiul de comercializare, precum şi cel din spaţiul de depozitare erau neigienizate, prezentând zone rupte, depreciate, zone cu încărcătură de grăsime şi praf.

"Avem de recuperat mult timp în care această autoritate pentru unii dintre operatorii economici, pare că nu a existat! Povestea 7 dintr-o lovitură este mai actuală ca oricând! Pare că vom ajunge cât de curând la 77 dintr-o lovitură! Noi sigur nu ne oprim, dar sper ca operatorii economici să se oprească din a merge pe calea greşită, să se întoarcă la 180 de grade şi să caute singura cale corectă: aceea de a respecta consumatorul, ce reprezintă sursa principală de venit a fiecărui magazin din întregul lanţ! Picătura chinezească rămâne o tortură pentru cei ce uită pe cine şi cât trebuie să respecte!!", a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Am fost sus acolo unde majoritatea oamenilor vor să ajungă. Nu e nimic acolo. E pustiu. Întoarceți-vă la lucrurile simple”

2 Când candidezi doar la prostie, nu la președinție...

3 VIDEO O simplă povestioară din Ucraina...

4 Așa o fi?

5 Fosta judecătoare de la CCR Simona-Maya Teodoroiu a murit la doar 55 de ani