Două persoane arestate în Spania pentru că au insultat un copil bolnav pe rețelele de socializare

Două persoane au fost arestate în Spania pentru insultarea pe rețelele de socializare a unui băiat de opt ani bolnav de cancer și pasionat de luptele cu tauri, a anunțat poliția sâmbătă.

Sursa foto: www.ouest-france.fr

Un bărbat și o femeie, în vârstă de 21, respectiv, 33 de ani, au fost arestați săptămâna aceasta în San Sebastian, în țara Bascilor, și la Cullera, stațiune balneară la sud de Valencia, și puși sub acuzare pentru insultă și incitare la ură, informează France Presse.

Poliția, alertată de amploarea reacțiilor pe Twitter și Facebook, a descoperit în cadrul anchetei mesaje cum ar fi: "să moară" sau "vei muri".

Comentariile în cauză au apărut în timp ce o coridă pentru strângerea de fonduri de caritate a fost dedicată băiatului bolnav la 8 octombrie la Valencia.

Ancheta continuă și autoritățile nu exclud posibilitatea de a pune sub acuzare și alte persoane, subliniază comunicatul poliției.

Aceste arestări intervin într-un context tensionat în Spania în jurul luptelor cu tauri. Practică străveche ce face parte din patrimoniul istoric pentru unii, corida este pentru opozanții ei un act de cruzime.

Controversa a luat repede amploare și pe Twitter chiar a apărut un hashtag #AdrianTuVasGuérir în sprijinul băiatului.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Urmează Bolojan?

2 REVOLTĂTOR Comisia Europeană cere extinderea contribuției CASS asupra pensiilor pentru a face rost de bani pentru salariile bugetarilor!

3 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

4 Înalt oficial al Guvernului Bolojan, pus sub acuzare de DNA

5 Peste 60.000 de persoane au stabilit un record la Mogoșoaia: cel mai mare festival familial din Europa de Est