Dr. Virgil Musta: E nevoie de responsabilitate şi de solidaritate, indiferent dacă suntem vaccinaţi sau nu

Dr. Virgil Musta: E nevoie de responsabilitate şi de solidaritate, indiferent dacă suntem vaccinaţi sau nu

Şeful Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului "Victor Babeş" din Timişoara, dr. Virgil Musta, a atras atenţia, marţi, că numărul mare al noilor infectaţi zilnic cu SARS-CoV-2 pune o presiune foarte mare pe spitale, a căror capacitate de internare va fi depăşită în zilele următoare, iar responsabilitatea pentru a contribui la scăderea transmiterii virusului trebuie să fie a fiecăruia dintre noi.

"Inclusiv persoanele trecute prin boală şi/sau vaccinate trebuie să respecte măsurile de protecţie (distanţare, mască) pentru a diminua circulaţia virusului şi transmiterea lui, în special către cei nevaccinaţi. Este evident şi încă o dovadă de responsabilitate şi solidaritate", spune medicul infecţionist, într-o postare pe facebook.

El arată că, din observaţiile medicilor de până acum, persoanele vaccinate fac foarte rar forme severe sau critice de boală, care să necesite internare în secţiile ATI, mai ales în situaţia unei patologii importante asociate.

"Persoanele nevaccinate fac mult mai frecvent forme severe de boală, astfel că la ora actuală, în Spitalul Victor Babeş Timişoara, la ATI sunt internaţi numai pacienţi nevaccinaţi, iar pe secţiile COVID-19, 95% sunt pacienţi nevaccinaţi, noi internând numai formele severe, care necesită oxigen cu debit mare. Dar, din cauza ritmului mult mai mare de infectare decât în celelalte valuri pandemice şi a formelor mai grave, nu putem externa pacienţii atât de repede pe cât ne vin alte noi cazuri", explică dr. Musta.

Spitalul "Victor Babeş" din Timişoara a deschis, sâmbătă, încă o secţie cu 34 de paturi în Clinica de Pneumologie, pentru forme severe de preterapie, dar şi acestea se vor ocupa în circa două zile, iar alte posibilităţi de extindere nu mai există.

"Celelalte spitale suport sunt şi ele aproape pline, iar unele dintre acestea nu au posibilitatea să interneze forme severe, ci doar moderate, deoarece nu au capacitatea de a administra oxigen cu debit mare. (...). În Timişoara şi în Arad, cu ajutorul platformei Pandemic Controller, care conectează medicii de familie cu Spitalul 'Victor Babeş' sau cu Spitalul Judeţean Arad, pentru a ajuta în tratarea pacienţilor rămaşi la domiciliu şi prin proiectele 'Oxigen pentru Timişoara' şi 'Respirăm împreună', prin care se oferă concentratoare de oxigen pentru acasă, mai putem salva şi alte vieţi, dar tot nu va fi suficient", detaliază medicul infecţionist.

Dr. Virgil Musta spune că s-a ajuns în această situaţie din cauza ratei scăzute de vaccinare, dar şi a renunţării la respectarea unor măsuri minime de protecţie, din partea multora.

Din datele de până acum, cei mai protejaţi s-au dovedit a fi pacienţii trecuţi prin boală şi vaccinaţi, cât şi cei netrecuţi prin boală, dar vaccinaţi cu schemă completă, în sensul în care foarte rar fac forme severe şi au risc foarte mic de deces, menţionează dr. Musta.

Infecţionistul insistă şi pe recunoaşterea cât se poate de rapidă a simptomatologiei care poate sugera boala COVID-19, întrucât boala evoluează în două faze: în prima săptămână, cu semne uşoare, perioadă în care virusul se multiplică şi se declanşează mecanismele imune. La circa 50 % dintre persoanele infectate, boala se opreşte în această fază, dar la ceilalţi 50% trece în faza inflamatorie, în care se declanşează mecanisme patologice care afectează plămânii şi apoi poate evolua spre formele moderate, severe sau critice.

"Dacă simptomatologia persistă peste şapte zile sau dacă, începând cu a şaptea zi de la apariţia primelor semne (nu de la testare) apar simptome noi ca febră mare, dureri mai mari de gât, cap, torace, tuse intensă, stare de oboseală marcată, atunci nu aşteptaţi până când nu mai puteţi respira, ci trebuie să mergeţi să fiţi evaluaţi într-un serviciu medical de specialitate şi în funcţie de aceasta să extindeţi tratamentul. Nu aşteptaţi ca saturaţia de oxigen să scadă sub 93%", mai spune medicul infecţionist Virgil Musta. AGERPRES / (AS - autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”