Dragnea: Înţeleg că preşedintele şi PNL nu doresc referendumul pentru familie; am presiuni de la socialiştii europeni, dar nu renunţăm

Dragnea: Înţeleg că preşedintele şi PNL nu doresc referendumul pentru familie; am presiuni de la socialiştii europeni, dar nu renunţăm

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că înţelege că preşedintele Klaus Iohannis şi PNL nu doresc referendumul pe tema familiei, menţionând că el are presiuni foarte mari din partea socialiştilor europeni să nu susţină acest referendum, dar că PSD nu va renunţa.

"Vrem să facem un miting foarte mare pentru a ne arăta sprijinul nostru pentru familia tradiţională. E un lucru în care eu cred foarte mult. Este vorba de un subiect de o profunzime uriaşă pentru societatea românească. PSD, în ansamblu, susţine lucrul acesta şi nu este neapărat un miting exclusiv al PSD, ci este un miting făcut pentru a arăta sprijinul nostru pentru asta. Am vorbit deja cu colegii mei, suntem în organizare, urmează să stabilim data şi locaţia. Nu este foarte uşor să găseşti în Bucureşti un loc pentru un miting foarte mare. În acelaşi timp, trebuie să stabilim data, pentru că trebuie să vedem totuşi ce se întâmplă cu modificarea legii referendumului. Am înţeles, nu ştiu dacă informaţia e reală, că preşedintele vrea să atace legea la CCR legea respectivă, deci se tot întârzie. Deci, în funcţie de ceea ce se va întâmpla în plan legislativ, o să decidem şi noi data acestui miting", a afirmat Dragnea, la Antena 3.

El a transmis "tuturor care vor să împiedice acest referendum" că PSD nu va renunţa la el.

"Tuturor celor care vor să împiedice referendumul, noi îi anunţăm şi eu îi anunţ că noi nu renunţăm la asta şi vrem ca referendumul să se producă, pentru că vrem ca românii să aibă dreptul să-şi spună punctul de vedere faţă de o temă foarte importantă. Cum să iei dreptul românilor să se exprime, să spună da sau nu la o întrebare? De ce le e teamă? Neavând nimic împotriva altora", a adăugat Liviu Dragnea.

Dragnea a spus că nu este după "bunul-plac" ca preşedintele să nu promulge legea referendumului.

"Acolo nu e pe bunul-plac. Dacă o consideră neconstituţională, o atacă la CCR şi Curtea va decide. Dacă CCR spune că articole sunt neconstituţionale, o modificăm în Parlament, dacă spune că este constituţională, preşedintele trebuie să o promulge. Nu putem să spunem: domnule, nu vreau să o promulg, pentru că nu vreau eu, că nu merge", a mai spus Dragnea.

El a precizat că deşi are "presiuni foarte mari" din partea socialiştilor europeni să nu susţină acest referendum, pentru el este "nenegociabil".

"Înţeleg că nu doreşte acest referendum, înţeleg că nici PNL nu doreşte acest referendum, este problema lor, dar nu vreau să politizăm. Eu am presiuni foarte mari, şi nu de acum, din partea socialiştilor europeni să nu susţin acest referendum. Asta este ceva pentru mine nenegociabil. Este deasupra partidelor politice. Este ceva în care eu cred foarte mult şi în care milioane de români cred foarte mult", a afirmat Dragnea. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

2 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

3 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

4 VIDEO Unde o fi plecat așa intempestiv Nicușor Dan?

5 Un articol despre ce se întâmplă în India...