
Drept la replică
Drept la replică
Urmare publicării pe site-ul comisarul.ro în data de 25 februarie 2026, a articolului
intitulat “Averea uriașă a unui fost pompier civil, cu facultate la 35 de ani, care conduce
fabrici de armament ale statului”, în cuprinsul căruia au fost făcute o serie de afirmații
false și defăimătoare la adresa subsemnatului, informații care sunt tendențioase,
nedocumentate și sunt de natură a induce în eroare cititorii, pentru care nu mi-a fost
solicitat, în prealabil, un punct de vedere, în virtutea codului deontologic și a dreptului la
replică, în scopul unei corecte informări a publicului, precizez că următoarele afirmații
din articolul publicat pe platforma defapt.ro, articol preluat și de alte publicații, sunt
false, astfel:
1.“Soția sa... are și un contract cu Termoenergetica București - 13.465 de lei. „
În realitate fiica mea cea mare are contract de muncă cu Termoenergetica, iar nu soția mea.
2.„Averea familiei de bugetari Mischie este impresionantă. În ultima declarație de avere, din
mai 2025, consemna: patru apartamente în București, două case în Pantelimon, Ilfov, fiecare
de 157 mp, încă o casă de 90 mp la Padeș, în Gorj. El deține mai multe terenuri, doar cele din
Pantelimon, Ilfov, însumând 2.000 mp.”
În realitate, așa-zisa avere impresionantă, conform Declarației de avere a
subsemnatului, publică și verificabilă (din care se afirmă că au fost culese informațiile) rezultă
că împreună cu frații mei, pe de o parte și cu soția mea pe de altă parte, dețin doar cote părți
indivize ¼, respectiv ½ din următoarele imobile:
- Cota de ¼ dintr-o singură casă și toate terenurile situate în Padeș, județul Gorj
moștenite de la părinți, împreună cu cei trei frați ai mei;
- Cota de ½ dintr-o singură casă și terenul aferent acestei case situate în orașul
Pantelimon, județul Ilfov;
- Cota de ½ din cele două apartamente situate în București.
Afirmațiile potrivit cărora familia mea deține: 4 apartamente în București; două case
în Pantelimon, Ilfov și o casă la Padeș, Gorj, cu terenurile aferente sunt false și nu concordă
cu realitatea. Aceste afirmații factual inexacte modifică în mod substanțial realitatea
juridică și induce publicul în eroare.
De asemenea, afirmațiile următoare:
3“El a fost numit în CA-urile uzinelor de armament în primăvara anului 2025, când Marcel
Ciolacu era premier, iar ministru al Economiei pesedistul Bogdan Ivan.
În 2020, el a candidat pentru PPU-USL, formațiunea lui Dan Voiculescu, la Consiliul
Local al Sectorului 3”,
sunt vădit tendențioase, autorul articolului inducând opiniei publice ideea că aș fi
fost numit politic în cele două consilii de administrație, însă realitatea este alta, am dobândit
calitatea de administrator la cele două societăți în urma unei selecții organizate de către
Autoritatea Tutelară conform OUG 109/2011, nici domnul ministru Bogdan Ivan și nici domnul
Dan Voiculescu nu au avut vreo contribuție în legătură cu selecția subsemnatului în consiliile
de administrație la care se referă autorul articolului.Da este adevărat că uzina din Moreni și cea din Sadu au datorii mari, dar cu minime
diligențe autorul articolului putea ajunge la concluzia că aceste datorii nu se datorează
subsemnatului acestea fiind datorii istorice care s-au acumulat, în principal, din lipsa
comenzilor militare.
În realitate, așa-zisa avere impresionantă a familiei mele constă în: 2 apartamente în
București, o casă în Pantelimon cu teren aferent 1000 mp. (bunuri comune în coproprietate) și
cot parte indiviză de ¼ a subsemnatului din bunurile rămase după decesul părinților mei.
Dumitru MISCHIE 26 februarie 2026
