După un an de lupte sângeroase la granițele sale, NATO se află în pragul unei schimbări radicale. Sau cel puțin așa speră liderii săi

După un an de lupte sângeroase la granițele sale, NATO se află în pragul unei schimbări radicale. Sau cel puțin așa speră liderii săi

În sălile de conferință și pe holurile aglomerate ale Hotelului Bayerischer Hof din München, la sfârșitul săptămânii trecute, aliații au promovat o agendă cu un fel de determinare orientată spre viitor pe care NATO a căutat mult timp să o prezinte, dar pe care, la fel de des, s-a chinuit să o realizeze. Ei au promis mai mult ajutor pentru Ucraina și au refăcut planurile pentru propria lor apărare colectivă, relatează Politico.

Un nou NATO este pe punctul de a lua o serie de decizii importante. Foto: Shutterstock

Două zile mai târziu, la Moscova, președintele rus Vladimir Putin a bifat un alt discurs plin de resentimente și naționalism, oprindu-se doar pentru a permite publicului său de funcționari guvernamentali să se ridice cu greu în picioare pentru a-l ovaționa.

În contextul în care războiul din Ucraina a împlinit un an și nu există o cale clară spre pace, un nou NATO este pe punctul de a lua o serie de decizii importante începând din această vară pentru a revoluționa modul în care se apără, forțând în același timp membrii mai lenți ai alianței să acționeze.

Deciziile luate de NATO vor plasa alianța, care protejează 1 miliard de oameni, pe calea uneia dintre cele mai mari transformări din istoria sa de 74 de ani. Planurile care urmează să fie puse la punct în cadrul unui summit, care va avea loc în această vară în Lituania, promit să schimbe totul, de la bugetele anuale ale aliaților la noi desfășurări de trupe și până la integrarea industriilor de apărare din întreaga Europă.

Scopul: Construirea unei alianțe pe care liderul de la Kremlin nu ar îndrăzni să o conteste direct.

Cu toate acestea, cel mai mare obstacol ar putea fi alianța însăși, o serie de națiuni care se ceartă, cu interese parohiale și o birocrație care a promis adesea mult mai mult decât a oferit. În prezent trebuie să reducă birocrația și să dezvolte strategii de achiziții pe timp de pace pentru a face față unei Rusii imprevizibile.

Este „o acțiune masivă”, a afirmat Benedetta Berti, șefa departamentului de planificare politică din cadrul biroului secretarului general al NATO. Alianța a petrecut „zeci de ani concentrându-și atenția în altă parte", a adăugat ea. Terorismul, imigrația - toate au avut prioritate în fața Rusiei.

„O schimbare istorică”

Este într-adevăr o schimbare istorică destul de semnificativă pentru alianță", a mai precizat Berti.

Deocamdată, fiecare națiune face ce trebuie, însă dovada va veni mai târziu în acest an, când li se va cere să își deschidă portofelele.

Ucraina trebuie să câștige", a afirmat amiralul Rob Bauer, șeful comitetului militar al NATO , în marja Conferinței de Securitate de la München. „Nu putem permite Rusiei să câștige, și asta dintr-un motiv întemeiat, pentru că ambițiile Rusiei sunt mult mai mari decât Ucraina", a adăugat Bauer.

Marea schimbare va avea loc în luna iulie, când aliații NATO se vor reuni la Vilnius, în Lituania, pentru marele summit anual.

Liderul militar suprem al NATO va prezenta un nou plan privind modul în care alianța va trimite mai multe trupe și echipamente pe frontul de est. Iar generalul Chris Cavoli, va dezvălui, de asemenea, cum va fi chemat personalul din întreaga alianță pentru a ajuta în situații de urgență.

Schimbările vor echivala cu o „reorganizare" a modului în care este apărată Europa, a afirmat un înalt oficial NATO.

Planurile se vor baza pe regiuni geografice, NATO cerând țărilor să își asume responsabilitatea pentru diferite domenii de securitate, de la spațiu la forțe terestre și maritime.

Aliații vor ști și mai clar care vor fi sarcinile lor în apărarea Europei", a precizat oficialul.

Alianța „se îndreaptă în cealaltă direcție”

Liderii NATO s-au angajat, de asemenea, să consolideze apărarea estică a alianței și să pregătească 300.000 de militari care să se grăbească să ajute aliații pe termen scurt, în caz de nevoie. În cadrul actualei forțe de răspuns a NATO, alianța poate pune la dispoziție 40.000 de soldați în mai puțin de 15 zile. Conform noului model de forță, 100.000 de soldați ar putea fi desfășurați în maximum 10 zile, iar alți 200.000 ar putea fi gata de plecare în maximum 30 de zile.

Aspirațiile NATO reprezintă o schimbare de la concentrarea anterioară a alianței asupra gestionării crizelor pe termen scurt. În esență, alianța „se îndreaptă în cealaltă direcție și se concentrează mai mult pe securitatea colectivă, pe descurajare și pe apărare", a spus un al doilea oficial NATO.

Una dintre principalele provocări ale NATO: Să convingă forțele armate ale tuturor statelor să coopereze. Țări precum Germania, care și-a subfinanțat timp de ani de zile programele de modernizare militară, vor avea probabil dificultăți în a se organiza. Iar Suedia și Finlanda , care se află pe punctul de a adera la NATO, lucrează pentru a-și integra forțele în alianță.

„NATO are nevoie de capacitatea de a adăuga viteză, de a pune pe teren formațiuni mari, mult mai mari decât până acum", a afirmat Bastian Giegerich, director al departamentului de apărare și analiză militară și al Institutului Internațional pentru Studii Strategice.

Est vs. Vest

O fisură ideologică Est-Vest mocnește, de asemenea, în cadrul NATO.

Țările de pe frontul estic al alianței sunt de mult timp frustrate, uneori în mod public, de ritmul mai lent al schimbărilor pe care mulți din Europa de Vest și din Statele Unite îl susțin, chiar și după invazia Rusiei.

„Noi am început să ne schimbăm, iar pentru partenerii occidentali a fost o întârziere", a declarat generalul forțelor armate poloneze Rajmund Andrzejczak în timpul unei vizite la Washington în această lună.

Vara trecută, NATO a catalogat Rusia drept cea mai directă amenințare a sa, o schimbare semnificativă față de eforturile de după Războiul Rece de a construi un parteneriat cu Moscova. Președintele american J oe Biden a desfășurat, de asemenea, propria ofensivă, călătorind la Varșovia pentru un discurs important săptămâna trecută, care a contribuit la atenuarea unora dintre tensiuni.

Cu toate acestea, frontul de est al NATO îi imploră pe vecinii săi occidentali să acționeze mai repede pentru a ajuta la umplerea golurilor de-a lungul marginilor alianței și pentru a susține planurile de consolidare.

Este important să „umplem golurile – ce țări vor livra și ce unități”, a afirmat ministrul estonian de Externe Urmas Reinsalu, precizând că speră că SUA „vor avea un rol semnificativ”.

Oficialii și experții sunt de acord că aceste schimbări sunt necesare pe termen lung.

„NATO are o mare problemă cu Rusia”

Dacă Ucraina reușește să câștige, atunci Ucraina, Europa și NATO vor avea la ușă o Rusie foarte nemulțumită, care se va reînarma, se va mobiliza și va fi gata să acționeze din nou", a afirmat Sean Monaghan, cercetător invitat la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale.

„Dacă Ucraina pierde și Rusia câștigă", a spus el, Occidentul va avea „o Rusie îndrăzneață la ușa noastră, deci, în orice caz, NATO are o mare problemă cu Rusia".

Graba de-a lungul continentului de a se reînarma a fost la fel de bruscă ca și invazia însăși.

După ani de bugete modeste de apărare și echipamente din epoca sovietică care zăbovesc pe frontul de est, apelurile pentru mai mulți bani și mai multe echipamente occidentale amenință să copleșească firmele din domeniul apărării care nu au capacitatea de a onora aceste comenzi în viitorul apropiat. Acest lucru ar putea crea o criză de muniție, tancuri și vehicule de luptă de infanterie.

NATO a recunoscut, de fapt, această problemă în urmă cu un deceniu, însă nu a avut capacitatea de a face mare lucru în acest sens.

„Suntem implicați pe termen lung" în Ucraina”

După ce Moscova a anexat Crimeea și părți din Donbas în 2014, alianța a semnat „angajamentul Țării Galilor" de a cheltui 2% din PIB pentru apărare până în 2024.

Marea majoritate a țărilor au ignorat politicos acest angajament, oferindu-i președintelui de la acea vreme Donald Trump un important subiect de discuție atunci când a solicitat Europei să facă un pas în înainte și să nu se mai bazeze pe Washington.

Însă pericolul atrage atenția, iar la vederea tancurilor rusești, care se îndreptau spre Kiev în vreme ce Putin vorbea despre destinul Rusiei, Europa a fost nevoită să acționeze. După un an, facturile acelor promisiuni timpurii de a face mai mult se apropie de scadență.

„Suntem implicați pe termen lung" în Ucraina, a declarat Bauer

Oamenii trebuie să fie conștienți de faptul că este o luptă lungă. De asemenea, ei trebuie să fie brutal de conștienți că acesta este un război", a declarat cel de-al doilea oficial NATO. „Aceasta nu este o criză. Acesta nu este un mic incident undeva care poate fi gestionat. Acesta este un război. Și este tratat în acest fel acum de politicienii din întreaga Europă și din întreaga alianță, iar acest lucru este absolut adecvat".

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…