E aia la care a fost Putin la nuntă.../Fosta şefă a diplomaţiei austriece propusă pentru un loc în boardul Rosneft

Guvernul rus a propus-o pe Karin Kneissl, fostă şefă a diplomaţiei austriece, pentru un loc în consiliul director al gigantului petrolier Rosneft PJSC, potrivit unui ordin publicat miercuri în monitorul oficial, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres .

În 2018, când Karin Kneissl ocupa postul de ministru de Externe al Austriei, ea a fost criticată vehement pentru că l-a invitat pe liderul rus Vladimir Putin la căsătoria ei şi pentru că a valsat cu el în faţa camerelor televiziunii ruse. Ea i-a mulţumit atunci şefului statului rus cu o reverenţă amplă. Începând din 2019, Kneissl nu mai este ministru, dar contribuie în mod regulat cu comentarii pentru postul de televiziune RT finanţat de Kremlin.



Dacă acţionarii Rosneft vor aproba numirea lui Karin Kneissl la Adunarea Generală Anuală, fosta şefă a diplomaţiei austriece se va alătura fostului cancelar german, Gerhard Schroeder, care începând din 2017 este preşedinte al consiliului director de la Rosneft.

Chiar dacă statul rus şi-a redus participaţia pe care o deţine la Rosneft, cel mai mare producător de petrol din Rusia, până la puţin peste 40%, Kremlinul este în continuare cel mai mare acţionar, ceea ce înseamnă că cel mai probabil persoana pe care a nominalizat-o va fi aprobată.


populare
astăzi

1 Drepturile pensionarilor, încălcate de unele case de pensii, inclusiv din străinătate

2 Țara lui Plaha / Un fost colonel SIE este acuzat de CNSAS de poliție politică în regimul comunist. După 1990, a ocupat posturi în mai multe ambasade, ia…

3 SCANDAL în SUA / Serviciile americane de informații au detectat un apel telefonic între un spion străin și o persoană apropiată lui Trump. Tulsi Gabbar…

4 Ambasadorul SUA, „trimis la plimbare” de oficiali polonezi. De ce reprezentanții noștri tac când România este pusă la zid

5 VIDEO Simboluri misterioase ale unei civilizații pierdute se întind pe tot globul