Economia americană nu este supraîncălzită (secretarul Trezoreriei SUA)

Economia americană nu este supraîncălzită (secretarul Trezoreriei SUA)

Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a afirmat luni că nu crede că economia americană este supraîncălzită şi, deşi inflaţia este mai ridicată decât în ultimii ani, evoluţia preţurilor de consum are legătură cu perturbările provocate de pandemia de COVID-19, transmite Reuters.

Departamentul american al Comerţului a anunţat săptămâna trecută că în perioada iulie-septembrie 2021 SUA au înregistrat o creştere în ritm anual de 2%, după un avans de 6,7% în trimestrul al doilea. Încetinirea economiei americane este mai puternică decât preconizau analiştii, care mizau pe o creştere de 2,4%.

Creşterea economică modestă înregistrată de SUA în trimestrul al treilea se datorează în principal refacerii stocurilor de către companii, care au contribuit cu 2,07 puncte procentuale la creşterea PIB-ului în perioada iulie-septembrie. În paralel, lipsa de vehicule cu motor, din cauza crizei de semiconductori, au afectat cheltuielile de consum, care au crescut cu doar 1,6% după un avans robust de 12% în trimestrul aprilie-iunie. În mod normal, cheltuielile de consum sunt responsabile pentru două treimi din activitatea economiei americane.

În paralel, Departamentul american al Comerţului a anunţat joi că inflaţia a rămas la un nivel ridicat în trimestrul al treilea, chiar dacă a încetinit până la 5,3% în ritm anual, de la 6,5% în trimestrul al doilea. Dacă se exclud preţurile volatile la alimente şi energie, indicele preţurilor de consum a înregistrat un avans de 4,5% în trimestrul al treilea, după o creştere de 6,1% în trimestrul al doilea.

Deşi se extind presiunile inflaţioniste, Yellen a reiterat luni că avansul preţurilor este tranzitoriu.

"Nu aş spune că economia americană este acum supraîncălzită, încă sunt cinci milioane de locuri de muncă mai puţine decât erau înaintea pandemiei, iar participarea la piaţa forţei de muncă a scăzut, motivele având legătură cu pandemia", a explicat secretarul Trezoreriei SUA la o conferinţă de presă în Dublin.

Oficialul a previzionat că problemele de pe piaţa forţei de muncă şi perturbările din lanţurile de aprovizionare se vor atenua în urma reducerii efectelor pandemiei.

"Cred că von depăşi efectele pandemiei, iar presiunile se vor atenua, cred că inflaţia este tranzitorie şi nu avem o economiei supraîncălzită", a declarat Yellen. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Articol dubios despre România apărut în presa de la Budapesta...

2 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

3 Sfidare fără precedent / Kazahstanul a vândut Statelor Unite 81 de avioane militare de fabricație sovietică, prin intermediul unor firme offshore!

4 Ce se întâmplă în China?

5 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!