Economia Rusiei, mai fragilă decât pare și ar putea intra chiar într-un șoc economic major, susțin serviciile secrete suedeze

Economia Rusiei este mai slabă decât arată cifrele oficiale și ar putea intra într-un „declin pe termen lung” sau chiar într-un șoc economic major, avertizează șeful serviciilor de informații militare din Suedia.

 Moscova se confruntă cu dificultăți serioase în susținerea economiei de război/FOTO:Arhiva

Moscova se confruntă cu dificultăți serioase în susținerea economiei de război/FOTO:Arhiva

Într-un interviu acordat Financial Times, Thomas Nilsson a declarat că Moscova se confruntă cu dificultăți serioase în susținerea economiei de război, în ciuda unui respiro temporar generat de creșterea prețului petrolului, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu.

„Economia rusă nu are decât două scenarii: declin pe termen lung sau un șoc”, a spus Nilsson, într-o evaluare tranșantă.

Potrivit acestuia, Rusia ar avea nevoie ca prețul petrolului de tip Urals să depășească 100 de dolari pe baril timp de cel puțin un an pentru a-și acoperi deficitul bugetar — și chiar mai mult pentru a rezolva problemele structurale.

„Nu este un model sustenabil de creștere să produci echipamente pentru război care sunt distruse ulterior pe câmpul de luptă”, a punctat oficialul suedez.

Economia de război începe să scârțâie

Sectorul de apărare, principalul motor al creșterii recente, dă deja semne de oboseală. Fondurile sunt redirecționate către sisteme fără pilot și armament cu rază lungă de acțiune, pe măsură ce conflictul evoluează.

În afara industriei dronelor, însă, o mare parte din complexul militar-industrial rus este neprofitabil, afectat de corupție și deturnări de fonduri, și dependent de credite de la bănci de stat.

Mai mult, realitatea economică ar putea fi chiar mai gravă decât o arată datele oficiale.

„Într-un sistem precum cel construit de Putin, există riscul ca nici măcar liderul să nu cunoască situația reală. Dar, chiar și cu informații cosmetizate, nu poți fugi la nesfârșit de realitate”, a avertizat Nilsson.

Date „cosmetizate” și riscuri ascunse

Evaluarea serviciilor suedeze indică faptul că Rusia ar manipula indicatorii economici pentru a proiecta o imagine mai solidă în fața aliaților occidentali ai Ucrainei.

Inflația reală ar putea fi mult mai ridicată decât cea oficială de 5,86%, apropiindu-se de rata dobânzii-cheie de 15% stabilită de banca centrală.

În același timp, Stockholmul împărtășește concluziile serviciilor germane Bundesnachrichtendienst, potrivit cărora deficitul bugetar al Rusiei ar fi subestimat cu aproximativ 30 de miliarde de dolari.

Oficialii suedezi susțin că există deja indicatori financiari care ar putea semnala o viitoare criză bancară.

Semnale de alarmă chiar din Moscova

Chiar și datele oficiale ruse sugerează presiuni în creștere asupra economiei.

Președintele Vladimir Putin a recunoscut recent că economia nu performează la nivelul așteptărilor, menționând o contracție a PIB-ului de 1,8% în primele două luni ale anului, inclusiv în sectoare-cheie precum industria și construcțiile.

La rândul său, guvernatoarea Băncii Centrale, Elvira Nabiullina, a avertizat că atât exporturile, cât și importurile sunt afectate de deteriorarea condițiilor externe.

Creșterea prețului petrolului — care, potrivit lui Putin, ar putea aduce până la 150 de milioane de dolari suplimentari pe zi — oferă doar un respiro temporar.

Nilsson avertizează că, în cazul stabilizării pieței energetice, presiunile financiare asupra Rusiei ar putea crește rapid, mai ales dacă tensiunile geopolitice se reduc.

„Timp împrumutat”

În timp ce prognozele internaționale sunt relativ apropiate de estimările băncii centrale ruse — care indică o posibilă scădere a inflației spre 5% până la finalul anului — evaluarea Suediei este mult mai pesimistă.

„Rusia trăiește pe timp împrumutat”, a concluzionat Nilsson.

În acest context, Stockholm încurajează statele europene să continue extinderea sancțiunilor și să intensifice sprijinul pentru Ucraina, în încercarea de a exploata vulnerabilitățile economice ale Moscovei.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Actorul Marius Manole a aflat o poveste veche despre premierul Bolojan de la o chelneriță din Oradea. „Asta spune multe despre el”

2 UPDATE Acesta este PSD, oameni buni...

3 Rețineți asta / A fost ultima guvernare la care a mai participat PSD!

4 Acesta este PSD, oameni buni! / Cine a „vândut” de fapt România? Lista prezentată de Oana Gheorghiu

5 Grindene, uită-te pe contul lui Bolojan, să vezi diferența dintre voi, prostule!