Efectul neștiut al meselor luate singur: cum îți modifică compania glicemia

o femeie care ține creionul în gură și stă în fața laptopului, la birou

De ce nu ar trebui să mănânci în fața laptopului Foto: Pixabay

Conceptul de „fiziologie socială” a fost adus în prim-plan de o cercetare publicată în septembrie 2026 în revista științifică „Science Advances”. Teoria susține că funcțiile biologice de bază ale corpului uman sunt calibrate inclusiv de contactul direct cu cei apropiați.

Pentru a măsura concret acest impact, cercetătorii au realizat un experiment la care au luat parte 108 subiecți. Fiecăruia i s-a administrat o porție de 102 grame de pâine albă, echivalentul a 50 de grame de carbohidrați, iar nivelul glucozei din sânge a fost monitorizat continuu pe parcursul a două ore. Rezultatele au arătat o diferență clară: atunci când voluntarii au mâncat alături de partenerul de cuplu, creșterea glicemiei a fost vizibil mai mică, iar revenirea la valorile de bază s-a produs mai rapid comparativ cu momentele în care au mâncat singuri.

„Reglarea glicemiei nu ține doar de ceea ce mâncăm, ci și de persoana alături de care mâncăm”, a explicat Shir Atzil, cercetătoare la Universitatea Ebraică din Ierusalim.

Aceeași dinamică a fost observată și în teste paralele privind reacția corpului la frig sau la factori de stres, unde prezența cuiva de încredere a facilitat o adaptare fiziologică mult mai bună. Cu toate acestea, experții avertizează că apropierea socială nu poate suplini o alimentație sănătoasă, exercițiul fizic constant sau tratamentele medicale prescrise.

Consecințele biologice ale prânzului mâncat pe fugă

În rutina de birou, pauza de prânz este adesea sacrificată printre e-mailuri, documente și ședințe. Pe lângă izolarea în sine, felul în care mâncăm are un impact direct asupra organismului.

„Masa luată împreună nu e doar un obicei social, ci pare să aibă un efect măsurabil, biologic”, a precizat psihoterapeutul drd. Victor Toriani. Specialistul a subliniat că datele din „Science Advances” arată că mecanismul nu este determinat exclusiv de contactul fizic sau de modificarea markerilor sistemului nervos autonom.

„Autorii numesc acest fenomen «fiziologie socială» - ideea că organismul uman se reglează mai eficient atunci când simte prezența unei persoane apropiate. Când mâncăm mereu grăbit și singuri, nu pierdem doar plăcerea conversației - se pare că pierdem și o parte din acest sprijin fiziologic pe care prezența cuiva apropiat îl oferă organismului în mod automat” — drd. Victor Toriani

Pe lângă izolarea fizică, realizarea altor activități în timpul mesei perturbă profund percepția creierului.

„Atunci când mâncăm în timp ce lucrăm, atenția e împărțită între mâncare și sarcină, iar creierul primește semnale mai slabe despre ce și cât am mâncat - acest fenomen, numit «alimentație distrasă» (distracted eating), e asociat în literatura de specialitate cu o recunoaștere mai slabă a senzației de sațietate și, frecvent, cu tendința de a mânca ulterior mai mult în cursul zilei, ca o compensare inconștientă” — drd. Victor Toriani

Mâncatul emoțional și capcana recompenselor de seară

Starea psihologică devine adesea motorul obiceiurilor nesănătoase, transformând actul hrănirii într-un instrument de reglare afectivă.

„Mâncatul emoțional apare atunci când scopul real al mesei nu mai e foamea fizică, ci reglarea unei stări interioare - ne e greu să stăm cu o emoție neplăcută, iar mâncarea oferă o distragere rapidă și o senzație imediată de plăcere sau calm”, a explicat Victor Toriani.

Un tipar foarte răspândit este cel al persoanelor care se autoimpun restricții alimentare rigide pe durata zilei, pentru ca seara să consume porții uriașe, dincolo de orice senzație reală de foame.

„De regulă, acel moment de seară nu ține de foame, ci de nevoia de a elibera tensiunea acumulată toată ziua prin autocontrol; mâncarea devine, temporar, singura formă de relaxare pe care persoana și-o permite. Pe termen lung, acest tipar poate duce la un ciclu obositor de restricție-pierdere a controlului, care întreține exact disconfortul pe care persoana încearcă să-l evite”, a adăugat psihoterapeutul.

Cum ne dictează compania apetitul

Reacțiile noastre alimentare sunt puternic condiționate de mediul relațional: alături de anumiți oameni ne simțim relaxați și dornici să mâncăm, în timp ce prezența altora ne poate suprima pofta.

„Aceste asocieri se formează treptat, prin repetiție: dacă mesele cu o anumită persoană au fost de multe ori calde și relaxate, creierul leagă automat prezența ei de siguranță; dacă au fost tensionate sau pline de critici, aceeași persoană poate ajunge să «taie» pofta de mâncare chiar și atunci când relația, în general, e bună”, a punctat Toriani. La mesele de grup intervine și fenomenul imitației sociale, prin care oamenii își aliniază ritmul de masticație și mărimea porțiilor cu cele ale colegilor de masă.

Declinul gătitului și transformarea mesei într-o marfă

Această însingurare la masă este strâns legată și de evoluția societății de consum și a aplicațiilor de comenzi rapide.

Sociologul Alex Dincovici, cadru didactic asociat la SNSPA și Universitatea din București, a explicat transformarea ritmurilor casnice:

„Dacă ne uităm la relația cu gătitul, trecem de la un demers în care era angrenată întreaga familie la un consum cvasi-pasiv, din care componenta socială și familială începe să dispară. Practic, acum ocaziile de consum sunt permanente, chiar non-stop, și mâncarea gătită a devenit o marfă și atât, nu mai putem vorbi neapărat de experiență în sensul anterior al termenului.”

La rândul său, psihoterapeutul cognitiv-comportamental Laura Găvan a evidențiat valoarea simbolică a gătitului în cămin: „A găti pentru cineva a fost dintotdeauna o formă de a spune «îți pasă de mine» fără cuvinte. O supă pregătită pentru un copil bolnav, o pâine frământată de bunică, mirosul de sarmale într-o casă plină de oameni, toate acestea sunt expresii afective, ancore emoționale.”

Schimbarea contextului în locul dietei

Practica clinică demonstrează că îmbunătățirea digestiei și a comportamentului alimentar nu presupune întotdeauna modificarea strictă a alimentelor alese, ci a cadrului în care se ia masa.

Victor Toriani a menționat situația unei persoane care lucra de acasă, izolată, mâncând prânzul mecanic în fața ecranului și resimțind constant impulsul de a consuma gustări. „Simpla schimbare de a lua masa la o masă, fără telefon sau laptop, timp de 15-20 de minute, a redus semnificativ nevoia de gustat ulterior – pentru că, de data asta, creierul a avut timp să înregistreze efectiv masa”, a arătat specialistul.

În alte cazuri, blocajele digestive sunt determinate de factori relaționali:

„Există persoane care au raportat că nu pot mânca normal în prezența unui anumit membru al familiei, din cauza unei tensiuni relaționale vechi, dar că, în paralel, mesele cu prietenii apropiați le readuc pofta de mâncare și starea de bine. În aceste cazuri, schimbarea nu a vizat mâncarea în sine, ci recunoașterea conștientă a legăturii dintre acea relație specifică și disconfortul digestiv - un prim pas util înainte de orice discuție mai amplă despre relația respectivă” — drd. Victor Toriani

Concluzia comună a acestor observații este simplă: o relație mai echilibrată cu mâncarea nu depinde doar de meniu, ci de prezența mentală, timpul alocat și oamenii care ne înconjoară. Chiar și un singur prânz sau o singură cină pe zi, servită fără ecran și alături de cineva apropiat, poate produce schimbări palpabile în starea de bine și în procesul digestiv.

Explorează subiectele:

sănătate nutriție stil de viață


Citește și:

populare
astăzi

1 Donald Trump „de carton”? / Adevărul despre fotografiile identice de la New York

2 Cum a ajuns Mamaia o ruină scumpă: privatizări haotice și plaje pustiite

3 Tensiuni lângă Arestul Central: vecinii aruncă cu ouă în tabăra lui Georgescu

4 Peste 5 milioane de români trăiesc în Europa. Regatul Unit domină clasamentul

5 Iaht scufundat de cașaloți în Pacific: patru marinari salvați după 18 ore