Egiptul anunţă descoperirea a 59 de sarcofage intacte

Egiptul anunţă descoperirea a 59 de sarcofage intacte

Arheologi au descoperit sâmbătă în Egipt circa 60 de sarcofage în stare perfectă într-o necropolă din Saqqara, la sud de Cairo, unde acestea fuseseră îngropate în urmă cu peste 2.500 de ani, relatează France Presse.

"În urmă cu aproape trei săptămâni, noi am găsit 13 sarcofage sigilate şi intacte, iar săptămâna următoare, am anunţat alte 14 suplimentare", a indicat Khaled El-Enany, ministrul egiptean al turismului şi al antichităţilor.

"Anunţăm astăzi că 59 de sarcofage (în total) au fost retrase din puţuri" funerare, a relatat el la locul descoperirii realizate în apropierea celebrei piramide în trepte a lui Djoser, construită în urmă cu 4.700 de ani şi prima din era faraonică.

Potrivit lui, acesta nu este decât începutul, pentru că rămâne "un număr necunoscut de sarcofage" în alte puţuri.

"Acesta nu este sfârşitul descoperirii, consider că este începutul unei mari descoperiri", a spus el, precizând că sarcofagele din lemn datează probabil din a 26-a Dinastie a Egiptului antic, în jurul secolelor VI-VII î.C.

Conform primelor observaţii, sarcofagele conţin rămăşiţe ale unor preoţi, responsabili politici de rang înalt şi ale altor personalităţi.

Deschiderea unuia dintre ele sâmbătă în faţa presei şi a invitaţilor adunaţi sub un cort mare a relevat o mumie perfect conservată, ornată cu hieroglife colorate, cu un chip cu trăsături fin conturate.

Zeci de statui au fost recuperate din împrejurimi, în special o figurină din bronz a zeului florii de lotus Nefertum.

Toate sarcofagele, acoperite cu desene complexe în culori vii, precum şi cu hieroglife, urmează a fi transportate la Marele Muzeu (Egipten Grand Egyptian Museum /GEM/), a cărui inaugurare prevăzută pentru sfârşitul anului 2020 a fost amânată pentru anul următor.

Ele vor fi plasate într-o sală din faţa celei care urmează să primească 33 de sarcofage sigilate ale unor preoţi din a 22-a Dinastie, descoperite în 2019 la Luxor, în sudul Egiptului.

Situl Saqqara, care se află la 25 km sud de piramidele din platoul de la Giza, adăposteşte necropola capitalei Egiptului antic Memphis. El este inclus în patrimoniul mondial al UNESCO.

Aceasta este prima mare descoperire după ce pandemia de COVID-19 a afectat Egiptul, determinând închiderea şi a siturilor arheologice timp de trei luni.

Egiptul speră că toate aceste descoperiri şi noul său muzeu vor redinamiza turismul afectat de instabilitatea politică şi de atentatele de după revoluţia din 2011, care l-a înlăturat de la putere pe Hosni Mubarak, şi de pandemie. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria