Elevii români au câștigat primele 4 locuri la Campionatul Mondial de robotică. Nicușor Dan: „România e mândră de voi”

Președintele Nicușor Dan i-a felicitat, duminică seară, pe elevii din lotul național de robotică, pentru reușitele în cadrul Campionatului Mondial „FIRST Tech Challenge”, desfășurat în Houston, SUA.

Nicușor Dan i-a felicitat pe elevii din lotul național de robotică FOTO Facebook / Nicușor Dan

Nicușor Dan i-a felicitat pe elevii din lotul național de robotică FOTO Facebook / Nicușor Dan

„Felicitări elevilor români din lotul național de robotică care au participat la Campionatul Mondial «FIRST Tech Challenge» din Houston, SUA, și au câștigat primele patru locuri ale acestei prestigioase competiții internaționale”, a transmis Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook.

Șeful statului s-a arătat impresionat de „energia” și „creativitatea” elevilor din lotul național de robotică.

„Pe o parte dintre aceștia i-am cunoscut în luna aprilie, când se aflau în tabăra de pregătire de la Universitatea de Vest din Timișoara și am fost impresionat de energia și creativitatea lor”, a precizat Nicușor Dan.

Potrivit acestuia, echipa Velocity de la Liceul „Gheorghe Munteanu Murgoci” din Brăila a câștigat Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”.

De asemenea, echipa Heart of RoBots, de la Colegiul Național „B. P. Hasdeu” din Buzău, a câștigat locul al doilea, echipa Quantum Robotics, de la Liceul Internațional de Informatică din București, a obținut locul al treilea, iar locul al patrulea a fost ocupat de echipa AiCitizens, de la Colegiul Național „Al. I. Cuza” din Focșani.

„România e mândră de voi!”, a conchis Nicușor Dan.

Campionatul mondial FIRST Tech Challenge din Houston, parte a evenimentului global FIRST Championship, reprezintă etapa finală a unui program internațional de robotică dedicat elevilor de gimnaziu și liceu, în care echipele proiectează, construiesc și programează roboți pentru competiții directe în alianțe.

Evenimentul reunește anual peste 300 de echipe din întreaga lume, calificate în urma etapelor locale și regionale, și se desfășoară la George R. Brown Convention Center din Houston, SUA.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Răsturnare de situație? / „Mai trebuie votată moțiunea de cenzură de marți?" / S-a răzgândit Simion? O nouă țeapă pentru PSD?

2 Scârbos ipochimen / Lașul de la PNL care a făcut scandal după ce a primit ordin de mobilizare continuă să facă valuri

3 Se rescrie istoria după desecretizarea arhivelor diplomatice? Cele trei puncte critice din dosarele Ministerului de Externe

4 VIDEO Umbrărescu a adus 5.000 de oameni pe A7, lucrează non-stop și s-a angajat să livreze ceea ce experții consideră imposibil

5 De unde rezultă că Grindeanu a transformat PSD într-o sursă de sinecuri pentru toți cei apropiați...