Elon Musk relansează posibilitatea de a cumpăra Twitter

La începutul lunii iulie, Elon Musk a pus capăt planului de a cumpăra Twitter. O lună mai târziu, preşedintele Tesla şi Space X a revenit asupra lui.

Miliardarul american i-a răspuns unui internaut că „dacă Twitter pur şi simplu oferă metoda sa de eşantionare a 100 de conturi şi confirmă că acestea sunt reale, acordul (de preluare a Twitter) ar trebui să fie reluat conform condiţiilor iniţiale. Cu toate acestea, dacă se dovedeşte că declaraţiile lor către SEC (autoritatea americană care supraveghează pieţa financiară) sunt false, nu va mai fi cazul. Răspunzând unui alt internaut care s-a întrebat dacă SEC investighează aceste „afirmaţii dubioase”, Elon Musk a postat pe Twitter: „Bună întrebare. De ce nu o fac?”.

Această poziţie vine la două zile după ce Elon Musk a acuzat Twitter de „fraudă” cu privire la numărul de conturi monetizabile ale reţelei de socializare. Afirmaţiile şefului Tesla şi SpaceX „sunt inexacte din punct de vedere faptic, insuficiente din punct de vedere juridic şi irelevante din punct de vedere comercial. Abia aşteptăm să aibă loc procesul”, a replicat joia trecută Bret Taylor, preşedintele consiliului de administraţie al platformei.

La mijlocul lunii iulie, Twitter l-a dat în judecată pe Elon Musk în Delaware, pentru a-l obliga să-şi onoreze angajamentul de achiziţie pentru 44 de miliarde de dolari. Procesul urmează să înceapă pe 17 octombrie.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Magyar critică decizia României de a opri Cernavodă: „Noi nu i-am ascultat”

2 Record la Loto 6 / 49: Peste 10 milioane de euro câștigate cu un bilet de 8,50 lei din Oradea

3 „Acțiunile lor chiar ne-au redus din debit. Dar au fost 100% legale” / Austria, Ungaria și Slovacia au făcut ca scăderea Dunării să se resimtă mai pute…

4 Uite o informație interesantă! / Rută strategică secretă a Rusiei și Iranului

5 Dănuț Epure, fost rector Ovidius, reținut sub acuzația de proxenetism