Escrocii trimit SMS-uri false cu amenzi rutiere: „Inspecția anuală a vehiculului va fi suspendată”. Cum vă feriți de fraudă
Tot mai mulți șoferi au raportat în ultimele zile primirea unor mesaje frauduloase care par a veni din partea sistemului e‑Sigur, platforma de monitorizare inteligentă a traficului. Notificările îi anunță pe destinatari că ar fi încălcat regulile de circulație și îi îndeamnă să plătească o așa‑zisă amendă.
Mesajele sunt formulate astfel încât să pară oficiale , însă în realitate urmăresc furtul de parole sau accesul la date bancare. Escrocii folosesc numele sistemului e‑Sigur, instalat pe principalele drumuri din țară pentru detectarea abaterilor rutiere, pentru a da credibilitate notificărilor.
„S-a confirmat că vehiculul dumneavoastră a încălcat reglementările rutiere pe baza înregistrărilor automate de monitorizare ale sistemului inteligent pentru supraveghere video (...). Termen limită de plată 14 mai 2026, 23.59(...). Amenzile neachitate vor fi înregistrate în baza...”, se arată în unul dintre mesaje.
Autoritățile avertizează că este vorba despre o tentativă de înșelăciune .
Cum recunoașteți mesajele false
Potrivit autorităților, aceste SMS‑uri au câteva semne clare de alarmă:
- Greșeli de exprimare
- Numere de telefon suspecte
- Linkuri către site‑uri neoficiale
Atenție! Instituțiile statului nu trimit amenzi prin SMS, ci exclusiv prin Poșta Română.
Ce trebuie să faceți
Autoritățile recomandă:
- Nu accesați linkurile din mesaj
- Nu introduceți date personale sau bancare
- Ștergeți imediat SMS‑ul
- Verificați orice notificare direct pe site‑urile oficiale ale instituțiilor
În caz contrar, riscul de pierdere a datelor sau chiar al banilor din conturi este major, avertizează specialiștii în securitate cibernetică.
Sursa: adevarul.ro



