„Escrocul de pe Tinder”, Simon Leviev, a fost arestat în Georgia

„Escrocul de pe Tinder”, Simon Leviev, a fost arestat în Georgia

Un escroc condamnat, care a devenit subiectul unui documentar de succes pe Netflix în 2022 – The Tinder Swindler – a fost arestat în Georgia, au anunțat autoritățile locale.

Simon Leviev a fost arestat în Georgia FOTO Arhivă

Simon Leviev a fost arestat în Georgia FOTO Arhivă

Simon Leviev a fost reţinut la solicitarea Interpol după ce a sosit pe aeroportul din Batumi, în sud-vestul țârii, a precizat luni Ministerul de Interne georgian, potrivit BBC.

Leviev, 34 de ani, a devenit cunoscut după ce un documentar de investigație a scos la iveală o serie de escrocherii sentimentale şi fraude financiare , estimate la 10 milioane de dolari (7,4 milioane de lire sterline).

El s-ar fi dat drept moștenitorul unei averi din industria diamantelor pe aplicația de dating Tinder şi ar fi convins mai multe femei să-i împrumute sume mari de bani, pe care nu le-a mai returnat. Leviev a negat anterior acuzațiile.

Autoritățile nu au precizat deocamdată motivul arestării sale. Numele real al lui Leviev este Shimon Yehuda Hayut.

În 2019, acesta a fost condamnat pentru patru capete de acuzare de fraudă într-un alt dosar și a primit 15 luni de închisoare, însă a fost eliberat după doar cinci luni.

Potrivit site-ului israelian Ynet, avocatul lui Leviev a declarat că acesta „călătorea liber prin lume”. „Am vorbit cu el azi dimineață după ce a fost reținut, dar nu înțelegem încă motivul”, a spus acesta.

Între 2017 și 2019, schema sa de tip catfishing – construirea unei identități false online – a presupus atragerea femeilor în relații romantice printr-un stil de viață extravagant, cu avioane private și vacanțe de lux.

Victimele şi-au împărtășit poveștile în documentar, relatând cum Leviev le câștiga încrederea cu cadouri şi escapade spectaculoase. Ulterior, pretindea că era urmărit de „dușmani” şi le cerea să-i transfere sume mari de bani, după care rupea legătura.

Cecilie Fjellhøy, una dintre femeile prezentate în seria Netflix , a spus că i-a dat lui Leviev peste 270.000 de dolari în timpul relației.

Anul trecut, o altă femeie, Iren Tranov, l-a acționat în instanță în Israel pentru 414.000 de shekeli (91.000 de lire), afirmând că i-a împrumutat 144.000 de shekeli (31.000 de lire) pe care nu i-a mai recuperat.

Leviev a declarat anterior pentru BBC Newsbeat că neagă ferm acuzațiile formulate împotriva lui în documentar.

În 2023, Kate Konlin, o fostă iubită a acestuia, l-a acuzat la rândul său de abuz emoțional şi fizic. Ea a povestit că, în timpul unei certe, Leviev ar fi împins-o, iar ea și-a tăiat piciorul într-o treaptă. „Sângeram. Mă simțeam moartă. Voiam să mă omor”, a spus Konlin, care a ajuns la spital şi a depus plângere la poliție.

Leviev a respins însă acuzațiile şi a susținut că nu a rănit niciodată fizic vreo femeie.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Voi ați citit ce scrie Ana Birchall despre ce urmează să se întâmple după decizia judecătoarei Savonea în cazul Voiculescu?

2 Citiți asta / Aceste porcării transpartinice au îngropat România....

3 „Venea Mercedesul şi mă lua dimineaţa, aveam apartament în închisoare, puteam să aduc 100 de femei!”

4 Bătaie în timpul unui zbor Tel Aviv - Bucureşti. 30 de pasageri au fost implicaţi în altercaţie. Poliția a intervenit imediat după aterizare

5 Mihaela Bilic, postare controversată în care atacă Big Pharma