
„Eu i-am făcut plângerea penală”. Consilierul lui Ilie Bolojan dezvăluie că l-a reclamat pe Robert Negoiță la DNA
Vlad Gheorghe, consilier onorific al premierului Ilie Bolojan și liderul partidului DREPT, a depus o plângere penală împotriva primarului Sectorului 3, Robert Negoiță, acuzându-l că a construit ilegal mai multe drumuri pentru a-și dezvolta „imperiul imobiliar”.
„Eu i-am făcut plângerea penală pentru că a construit ilegal drumuri în beneficiul imperiului imobiliar Negoiță. Mă bucur că procurorii se mișcă, în sfârșit. Spun <în sfârșit> pentru că i-am mai făcut plângeri penale lui Negoiță și în trecut -și nu s-a întâmplat nimic. Sunt patru ani de când au murit doi muncitori într-un șantier ilegal ordonat de Negoiță”, a transmis Vlad Gheorghe, pe FB.
Consilierul premierului a precizat că ancheta a pornit de la documentarul Recorder, care a adus în atenția publicului mai multe nereguli în Sectorul 3. Totodată, Gheorghe a cerut procurorilor să verifice și alte posibile fapte ilegale, printre care legăturile cu Parcul IOR, achizițiile pentru Hala Laminor sau achizițiile de pavele.
„Dacă tot sunt procurorii la Negoiță, să se uite și după: legăturile cu Parcul IOR, achizițiile pentru Hala Laminor, achizițiile de pavele și multe, multe altele. Toate sunt deja în plângerile depuse la DNA. Nu trebuie să caute departe”, a spus Vlad Gheorghe.
Procurorii DNA au anunțat că efectuează percheziții în 11 locaţii din Bucureşti şi judeţul Ilfov, printre care şi la sediul Primăriei Sectorului 3, într-un dosar de abuz în serviciu legat de lucrări de construire şi asfaltare a mai multor străzi , ce ar fi fost realizate fără documente legale.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2017 - 2025, a unor infracțiuni asimilate celor de corupție. Faptele investigate ar fi fost comise de funcționari publici, cu sprijinul unor complici, și vizează lucrări de construire și asfaltare a mai multor străzi din Sectorul 3 al municipiului București, ce ar fi fost realizate fără documente legale. În cursul zilei de 5 februarie 2026, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 11 locații situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, dintre care două sunt sediile unor instituții publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale”, se arată în comunicatul DNA.
Sursa: adevarul.ro

