Eurodeputatul Cristian Bușoi: Propunerile CE pentru Strategia Farmaceutică a UE trebuie să rezolve criza medicamentelor în Europa

Eurodeputatul Cristian Bușoi: Propunerile CE pentru Strategia Farmaceutică a UE trebuie să rezolve criza medicamentelor în Europa

Eurodeputatul Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru industrie și cercetare (ITRE) din Parlamentul European, a participat astăzi, 15 aprilie, la reuniunea Comisiei pentru Sănătate a Legislativului, unde a discutat despre Strategia farmaceutică pentru Europa și consolidarea rolului Agenției Europene pentru Medicamente în ceea ce privește pregătirea pentru situații de criză în domeniul medicamentelor și al dispozitivelor medicale și gestionarea acestora.

„Deciziile noastre trebuie să contribuie la facilitarea disponibilității medicamentelor pe piața UE și la susținerea inovării în activitatea EMA. Așteptăm în continuare de la Comisia Europeană propunerile pentru Strategia Farmaceutică a Uniunii Europene și Incubatorul HERA, propuneri care ar trebui să sprijine lanțul de producție a medicamentelor și să ne ajute să rezolvăm criza medicamentelor din UE”, a transmis Cristian Bușoi în cadrul reuniunii.

În urma crizei pandemice, deputatul european susține că Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) are nevoie de o legislație întărită: „Misiunea noastră în Parlamentul European este să oferim EMA pârghiile necesare pentru a răspunde mai bine și mai repede în situații de criză sanitară, asemenea celei pe care o traversăm astăzi”, a mai adăugat acesta.

Cristian Bușoi semnalează că trebuie găsite soluții permanente pentru lipsa de medicamente la nivelul Uniunii Europene, iar pentru medicamentele esențiale trebuie realizată o singură listă, care să ai o clasificare: „Baza de date digitală pan europeană ar putea fi un pas foarte bun în direcția corectă și ar trebuie să fie în componența reformării pachetului farmaceutic”, a conchis acesta în intervenția sa.


Strategia farmaceutică pentru Europa este un proiect menit să consolideze atenția sistemului farmaceutic european asupra pacientului și să o facă rezilientă pe viitor și la crize sanitare. Aceasta a fost adoptată în noiembrie anul trecut, ca pilon al Uniunii Europene a Sănătății.

Strategia farmaceutică pentru Europa are patru obiective principale:

  • Asigurarea disponibilității pentru pacienți a unor medicamente accesibile financiar și abordarea nevoilor medicale nesatisfăcute (de exemplu, în domeniul rezistenței la antimicrobiene, al cancerului, al bolilor rare);
  • Sprijinirea competitivității, a inovării și a sustenabilității industriei farmaceutice din UE și crearea unor medicamente de înaltă calitate, sigure, eficace și mai ecologice;
  • Îmbunătățirea mecanismelor de pregătire și răspuns la crize și abordarea securității aprovizionării;
  • Asigurarea unei voci puternice a UE pe plan mondial, prin promovarea unui nivel înalt al standardelor în materie de calitate, eficacitate și siguranță.

Citiți și: Comisia Europeană ridică un nou pilon al Uniunii Europene a Sănătății prin adoptarea Strategiei Farmaceutice pentru Europa

Subliniem că, în continuare, există inegalități semnificative în ceea ce privește accesul la îngrijire și tratament în rândul cetățenilor statelor membre UE. Pacienții din statele din Nord-Vest au acces la noile tratamente după o perioadă de 100-350 de zile de la autorizarea de introducere pe piață a acestora, în schimb, pacienții din Sudul și Estul Europei pot aștepta între 600-850 de zile de la autorizarea de introducere pe piață până când au acces la noile medicamente, respectiv tratamente.

Sursa: caleaeuropeana.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu