Europenii trimit greii la Washington pentru a face scut în jurul lui Zelenski. De ce se teme Europa

Europenii trimit greii la Washington pentru a face scut în jurul lui Zelenski. De ce se teme Europa

Europa ia măsuri pentru a întări poziția Kievului la întâlnirea programată luni la Washington cu Volodimir Zelenski și a preveni eventuale tensiuni care ar putea duce la un eșec diplomatic, după ce Donald Trump a anunțat că SUA vor media negocierea unui acord de pace care să pună capăt direct ostilităților.

SUA doresc ca un acord de pace să fie încheiat rapid FOTO Arhivă

SUA doresc ca un acord de pace să fie încheiat rapid FOTO Arhivă

Liderii europeni se tem că președintele ucrainean ar putea să nu beneficieze de același tratament prietenos de care a avut parte Vladimir Putin în Alaska.

Astfel, aceștia ar plănui ca Zelenski să fie însoțit la Washington de lideri cu trecere la Trump precum președintele Finlandei, Alexander Stubb, și chiar secretarul general al NATO, Mark Rutte, relatează Politico, citând surse care au vorbit sub rezerva anonimatului.

Europa pregătește trimiterea la Washington a președintelui Finlandei, unul dintre interlocutorii favoriți ai președintelui american, potrivit a doi diplomați europeni și unei persoane familiare cu situația. Rolul acestuia ar fi să prevină izbucnirea unor tensiuni între Trump și Zelenski, într-un mod similar confruntării din februarie în Biroul Oval, care a afectat luni de zile relațiile dintre Kiev și Washington.

Europenii vor să se asigure că Trump nu va accepta condiții considerate inacceptabile și că Europa va fi inclusă în negocierile ulterioare, scrie Politico.

Secretarul general al NATO, cu care Trump are o relație foarte bună, s-ar putea deplasa și el la Washington, a declarat o altă sursă.

Donald Trump a anunțat că îl invită pe Zelenski la Washington pentru discuții, după care, dacă totul merge bine , va încerca să organizeze o trilaterală cu Putin. Kremlinul a refuzat până acum o întâlnire într-un astfel de format.

„Este clar că rezultatul summitului din Alaska a stârnit îngrijorare în Europa, întrucât Trump pare să fi îmbrățișat o mare parte din argumentele lui Putin”, a declarat Camille Grand, fost oficial de rang înalt al NATO, aflat în contact cu responsabili europeni.

„Întâlnirea nu este considerată un dezastru total, dar europenii sunt cu siguranță îngrijorați”, a adăugat Grand, în prezent membru al Consiliului European pentru Relații Externe. „De aici și efortul de a evita o altă dramă în timpul viitoarei vizite a lui Zelenski.”

Summitul Trump-Putin, care a avut loc vineri în Alaska, s-a încheiat fără progrese notabile, Moscova respingând încă o dată un armistițiu. În aceste condiții, Trump a anunțat că se va merge în negocieri pe calea unui acord cuprinzător de pace, în măsura în care acesta ar fi singura cale acceptată de ruși de a opri războiul.

În timp ce, public, Europa și Ucraina au părut optimiste, în privat oficialii s-au arătat circumspecți după primirea cu covorul roșu a lui Putin în SUA, ca acesta să nu accepte în final niciun fel de compromis.

„Au existat îngrijorări tot anul acesta, iar întâlnirea de ieri nu a ajutat cu adevărat”, a declarat un oficial european.

Trump a declarat după summit că a negociat cu Putin schimburi de teritorii, dar nu a oferit mai multe detalii.

„Vor să încerce să influențeze procesul de negocieri cât mai mult posibil, pentru că știu că Trump chiar vrea să procedeze în acest fel și nu vor să lase inițiativa în seama lui Putin”, a declarat Giuseppe Spatafora, fost oficial NATO, care este acum analist de cercetare la Institutul UE pentru Studii de Securitate. „În general, europenii vorbesc mult mai des cu Trump decât în primele 100 de zile, ceea ce este bine. Au influență. Dar este limitată.”

Ultima vizită a lui Zelenski la Biroul Oval, în februarie, a degenerat rapid: vicepreședintele JD Vance și, ulterior Trump, l-au mustrat pentru că nu se arată suficient de recunoscător pentru sprijinul american și pentru nu pare să înțeleagă că se află într-o poziție diplomatică slabă pentru a negocia pacea în proprii termeni.

Relațiile Trump-Zelenski s-au îmbunătățit simțitor între timp, după intervenția liderilor europeni, iar atitudinea președintelui american față de liderul rus a suferit de asemenea o schimbare, posibil importantă, pe fondul refuzurilor repetate ale acestuia din urmă de a accepta un armistițiu.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Negocierea Trump-Putin s-a terminat abrupt, cu laude reciproce, dar fără rezultat / „Nu există acord până nu ajungem la unul”, a admis Trump / Puti…

2 Imagine virală cu soldaţi americani îngenungheaţi lângă avionul lui Putin. „O capitulare istorică, rușine!”

3 Trei poze cu Trump și Putin care spun multe...

4 BREAKING Primul secret din Alaska iese la iveală! / Putin a refuzat armistițiul, vrea întâi tratat și apoi încetarea focului

5 VIDEO Chestii care trebuie neapărat văzute... Trump nu e chiar atât de „botulist” cum vor unii să ne facă să credem...