Eurostat: Italia, Grecia, Bulgaria şi România înregistrau cei mai mulţi tineri şomeri în 2018

Aproximativ unul din şase tineri (16,5% sau în jur de 15 milioane) din ţările Uniunii Europene nu avea în 2018 un loc de muncă sau nu urma niciun program educaţional ori de formare, cel mai ridicat procentaj fiind în Italia (28,9%), Grecia (26,8%), Bulgaria (20,9%) şi România (20,6%), arată datele prezentate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

În contrast, cea mai scăzută rată NEET (Not in Education, Employment or Trening, respectiv tineri care nu au un loc de muncă sau nu urmează niciun program educaţional ori de formare) a persoanelor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 34 de ani a fost înregistrată anul trecut în Suedia (8%), Olanda (8,4%), Luxemburg (9,9%) şi Malta (10,1%).

Există o diferenţă considerabilă între tinerele şi tinerii care nu avea în 2018 un loc de muncă sau nu urmau niciun program educaţional ori de formare. Pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 20 şi 34 de ani, procentul era de 20,9% faţă de 12,2% la bărbaţii din aceeaşi grupă de vârstă.

În cazul României, procentul tinerelor care nu aveau în 2018 un loc de muncă sau nu urmau niciun program educaţional ori de formare era de 28,9%, faţă de 12,8% la tineri. AGERPRES


populare
astăzi

1 Caracatița sinecurilor PSD s-a pus în mișcare / Prima numire a lui Niculescu, un absolvent de Bioterra care revine în fruntea MApN

2 Manevra lui Sorin Grindeanu la CCR pune în pericol 9 miliarde de euro și îi poate aduce dosar penal lui Bolojan

3 Dan Motreanu, viitorul șef al SRI?

4 Fiul lui Tudorel Toader, ministrul justiției din epoca PSD, reținut pentru viol

5 VIDEO Jeffrey Sachs acuză liderii UE că distrug Ucraina și provoacă un război nuclear