
Exercițiu de alarmare publică. Ziua și ora când pornesc alarmele în București și în țară
Miercuri, pe 4 martie, dacă veți auzi alarmele, nu trebuie să vă panicați. Nu e din nou cutremur și nici nu anunță vreo catostrofă. E ,,miercurea sirenelor", un exercițiu de alarmare la nivel național, organizat de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Astfel de exercții au mai avut loc și anii trecuți, dar în alte perioade. Acum, coincide atât cu data la care este comemorat cutremurul din 1977, dar și cu starea de tensiune provocată de război.
Exercițiu de alarmare publică pe 4 martie, dimineața
„Miercurea sirenelor”, așa cum este denumit exerciţiul de alarmare publică, se va desfășura pe 4 martie, în prima parte a zilei, între orele 10:00 şi 11:00. Atunci, alarmele vor răsuna în toată țara.
În timpul exercițiului vor fi testate următoarele semnale:
- Alarmă aeriană – 15 sunete, a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele
- Alarmă la dezastre – cinci sunete, a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele
- Prealarmă aeriană – trei sunete, a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele
- Încetarea alarmei – un sunet continuu, cu aceeași intensitate, cu durata de două minute
Autoritățile vorbesc despre mai multe scopuri:
- verificarea funcționării sirenelor
- testarea timpului de reacție al autorităților
- familiarizarea populației cu semnalele de alarmă
Important de reținut este că nu trebuie să faceți nimic când veți auzi sirenele.
Câte alarme funcționează în București
În București există 527 de sirene de alarmare, dar nu toate sunt funcționale. Dintre acestea, 254 sunt electrice și 273 electronice.
Distribuția lor pe sectoare arată astfel:
Sirenele de alarmare din București sunt amplasate în mai multe puncte din oraș și sunt montate, în general, pe clădiri înalte sau structuri vizibile la distanță, ca să poată acoperi cât mai bine zonele locuite. Nu există o hartă cu pozițiile exacte ale acestora.
De asemenea, important de știut este și că nu toate sirenele pot fi pornite de la distanță centralizat, de către autorități. Multe trebuie acționate manual, la fața locului.
În ce cazuri se pornesc sirenele
Sirenele se pornesc în mod real, în afara exercițiilor, dacă vorbim despre situații grave, precum:
- Dezastre naturale majore (cutremure, inundații, fenomene meteo extreme, accidente industriale cu risc pentru populație)
- Risc de atac aerian (în cazul unui conflict armat sau al unor rachete/drone detectate în apropiere)
După încetarea pericolului, se transmite de asemenea un semnal audio.
Sursa: adevarul.ro


