Exercițiu IGSU Sistemele de alarmare a populației, testate în mai multe județe din sudul, centrul și estul țării

Exercițiu IGSU Sistemele de alarmare a populației, testate în mai multe județe din sudul, centrul și estul țării

Exercițiul de alarmare PROCIV 2017, organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), având ca scop testarea și verificarea unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă, s-a desfășurat miercuri în capitală și în județele Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Ilfov, Neamț, Prahova, Suceava, Vaslui, Buzău, Dâmbovița, Giurgiu și Iași.

* BACĂU

Toate sistemele de alarmare a populației care au fost testate, miercuri, în județul Bacău au funcționat normal, a declarat, pentru AGERPRES, căpitanul Andrei Grecu, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

"Exercițiul a decurs normal iar noi am centralizat timpii de reacție, atât la primării cât și al membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Am monitorizat timpii de primire a mesajului cât și timpul de punere în funcțiune a sistemului de alertare a populației, iar analiza pe acești parametri va fi făcută de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență", a precizat Grecu.

În județul Bacău există 264 de sisteme de alarmare a populației, dintre care 177 sunt în administrarea primăriilor iar restul la agenți economici. În cadrul exercițiului de miercuri au fost puse în funcțiune doar sirenele care sunt în sistem centralizat și nu cele care sunt acționate singular.

Ultimul exercițiu similar a avut loc, în municipiul Bacău, în luna martie și s-a desfășurat cu rezultate bune.

* BRAȘOV

Un număr de 18 sisteme de alarmare din cele 211 existente la nivelul județului Brașov nu au funcționat miercuri, în timpul exercițiului organizat de IGSU. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) "Țara Bârsei" Brașov, cpt. Ciprian Sfreja, în cazul producerii unui dezastru sirenele pot acoperi 80% din populația județului, iar restul 20% poate fi anunțată prin intermediul altor mijloace.

"În județul Brașov, exercițiul de alarmare s-a desfășurat în intervalul orar 10.00-12.00. Au fost emise cinci sunete a câte 16 secunde fiecare, cu câte o pauză de 10 secunde între ele. În principal verificăm modul de funcționare al acestor echipamente de transmitere a mesajului și fluxul transmiterii mesajelor către autorități și de la autorități către populație. În mediul rural, avem sisteme de alarmare a populației în fiecare localitate, dar există și sate unde alarmarea se face cu ajutorul clopotului de la biserică sau prin alte metode. Este primul mare exercițiu din ultimii 10 ani și foarte important pentru a vedea exact care este situația", potrivit sursei citate.

Sfreja a spus că a observat încă multe persoane care nu reacționează la sunetele emise de sistemele de alarmare și că este foarte important ca cetățenii să știe când este vorba despre o alarmare privind un atac aerian sau una în caz de dezastre.

Șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) din Primăria Brașov, Emil Pușcașu, a declarat pentru AGERPRES că în bugetul primăriei pentru anul 2017 este alocată acestui serviciu suma de 4,6 milioane de lei.

"La nivelul municipiului Brașov există un număr de 53 de sisteme de alarmare, din care 32 sunt electrice și 21 electronice. Dintre acestea, două sisteme electrice sunt nefuncționale. Pentru acest an ne-am propus modernizarea a cinci sisteme de alarmare electrice și achiziționarea a trei sisteme electronice de alarmare. De asemenea, vom realiza un studiu de audit în tot municipiul pentru a vedea care dintre sistemele de alarmare trebuie modernizate, iar în zonele rezidențiale apărute în ultimii ani vom monta sisteme de alarmare. Cele 145 de adăposturi din municipiu care, din păcate nu toate sunt funcționale, vor fi marcate. Tot în acest an, vom achiziționa un număr de 100 de saltele și 200 de pături", a precizat șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Primăria Brașov.

Potrivit sursei citate, prețul unui sistem electronic de alarmare este cuprins între 15.000 și 30.000 de lei, iar unul electric costă 10.000 de lei.

* BOTOȘANI

Exercițiul pentru testarea și verificarea unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă — PROCIV 2017 s-a desfășurat, miercuri, între orele 10.00 și 12.00, în zece unități administrativ teritoriale din județul Botoșani.

Acțiunea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență s-a derulat, simultan, în municipiul Dorohoi, dar și în orașele Darabani, Ștefănești, Săveni și Flămânzi și comunele Drăgușeni, Mileanca, Havârna, Știubieni și Vlăsinești.

Cu acest prilej au fost testate 12 sirene electronice și șase electrice, însă în același timp a fost verificat și modul în care se derulează fluxurile de transmitere a mesajelor de înștiințare către autorități.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani susțin că în localitățile în care au existat sirene electronice informarea populației cu privire la acest exercițiu a fost făcută prin mesaje audio standard.

* BUZĂU

În județul Buzău, exercițiul s-a desfășurat în condiții normale, semnalându-se doar câteva probleme tehnice minore la câteva din cele 132 de sirene, a declarat pentru AGERPRES președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, subprefectul Sorin Gheorghe.

Acesta consideră că "s-ar impune mărirea numărului de stații de alarmare".

Potrivit sursei citate, toți membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență au confirmat mesajele primite pe SMS în timp optim, iar sirenele, cu excepția câtorva care au emis sunete mai stridente, au funcționat la parametri normali.

"Simulările au rolul de a verifica, dar și de îmbunătăți atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înștiințare către autorități, cât și modul cum funcționează mijloacele de alarmare a populației. Pe parcursul anului trecut, ISU Buzău a organizat 33 de exerciții de alarmare publică la nivelul operatorilor economici, instituțiilor și localităților, iar acestea vor continua și în acest an", a mai spus sursa citată.

* IAȘI

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Situații de Urgență (ISU) Iași, Silvia Bolohan, a declarat pentru AGERPRES că în cele 98 de localități din județ a sunat alarma prin intermediul a peste 170 de sisteme de alarmare.

Sirenele au început să funcționeze la ora 10,00, când în municipiul Iași a început un amplu exercițiu de testare a celor 20 sirene.

"Exercițiul, care are ca scop testarea și verificarea sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de urgență, și-a atins scopul. În urma acestuia am constatat că e nevoie permanent de suplimentarea acestor sisteme de alarmare, în funcție de creșterea ariilor localităților", a declarat Silvia Bolohan.

* GIURGIU

Un număr de 15 dintre cele 125 de sirene din județul Giurgiu sunt neoperative, conform purtătorului de cuvânt a ISU Giurgiu, Monalisa Frîncu.

"Pe tot teritoriul județului Giurgiu sunt 125 de sirene, iar în urma exercițiului de alarmare în caz de dezastre desfășurat astăzi a fost constatat faptul că 110 sirene au funcționat și 15 sunt neoperative", a declarat Frâncu pentru AGERPRES.

Conform acesteia, din cele 15 sirene care sunt neoperative, șase sunt în municipiul Giurgiu și diferența în alte nouă localități din județ.

* NEAMȚ

Exercițiul privind testarea și verificarea sistemelor de alarmare din județul Neamț a decurs normal, a declarat, pentru AGERPRES, colonel Ioan Nițică, inspectorul șef al ISU Neamț.

Au fost testate 53 de sirene acționate din dispeceratul ISU și 50 de sirene acționate de la dispeceratul Hidrocentrale Bistrița.

"Noi facem astfel de exerciții de alarmare din 2014, de două ori pe an, pe 13 octombrie, Ziua internațională pentru reducerea riscului dezastrelor și pe 28 februarie, Ziua Protecției Civile. Avem o tradiție cu astfel de exerciții pentru că sunt o ocazie de a învăța și a cunoaște reguli de comportare dar și pentru a testa echipamentele", a declarat șeful ISU Neamț.

În județul Neamț sunt 260 de sisteme de alarmare a populației.

* SUCEAVA

Un număr de 150 de sirene de alarmare a populației au devenit active, miercuri, între orele 10.00 și 12.00, în județul Suceava, în cadrul exercițiului organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, generalul Ion Burlui, a declarat, pentru AGERPRES, că în localitățile în care nu au existat sirene, alertarea populației a fost făcută prin intermediul clopotelor de la biserici.

El susține că principala deficiență constatată cu prilejul exercițiului de miercuri a fost aceea că semnalul sirenelor a fost perturbat de antenele sau releele montate în imediata vecinătate a acestora.

"În principiu, exercițiul și-a atins scopul, pentru că noi am vrut să vedem care este realitatea din teren. A fost în regulă, pentru că știm unde trebuie să acționăm pentru a îndepărta deficiențele înregistrate. Una dintre deficiențe este amplasarea sirenelor lângă relee sau antene, care perturbă semnalul transmis de noi", a afirmat Burloi.

* VASLUI

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui a testat, miercuri, în cadrul exercițiului național privind testarea și verificarea sistemelor de alarmare, 70 dintre cele 156 de sirene.

Căpitanul Petru Iftene, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui a declarat pentru AGERPRES că exercițiul a decurs în condiții bune.

"Au fost testate 12 sisteme de alarmare cu acțiune centralizată și 58 cu acționare manuală și toate au fost funcționale" a declarat Iftene.

În județul Vaslui există 156 de sirene.

AGERPRES/(A, AS — autori: Gabriel Apetrii, Daniela Malache, Jana Pintili, Cristian Lupașcu, Dorin Ivan, Camelia Bigan, editor: Diana Dumitru, editor online: Irina Giurgiu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...