Expert în demografie: „Împlinirea femeii de azi este prin carieră și călătorii“

Expert în demografie: „Împlinirea femeii de azi este prin carieră și călătorii“

Într-o analiză pe datele recensamântului efectuat anul trecut, pe segmentul mame și copii, expertul în demografie prof.dr. Vasile Ghețău, remarcă faptul că femeile necăsătorite și cu mai puțină școală aduc pe lume mai mult de doi copii, față de cele căsătorite.

Maternitatea nu mai este la fel de atractivă ca altădată Foto: Shutterstock

Expertul în demografie face însă o observație pe marginea acestei situații care rezultă din datele de până acum ale recensământului de anul trecut: ”Nu avem în tabelele cu date finale publicate până acum alte informații asupra femeilor necăsătorite, cum ar fi răspândirea uniunilor consensuale, apartenența etnică și cea religioasă, caracteristici care ar putea oferi unele repere explicative. Trebuie însă precizat că valoarea de 2,1 copii la o femeie o găsim într-o populație feminină necăsătorită care reprezintă doar 24 la sută din întreaga populație feminină necăsătorită, o proporție departe de cea a femeilor căsătorite cu copii, 84 la sută. În fine, femeile divorțate au în medie 1,7 copii”, a explicat expertul într-un articol pentru Contributors.ro.

Valorile indicatorului pentru întreaga populație feminină de 15 ani și peste, cu și fără copii, sunt, în aceeași ordine, 2 copii la femei văduve și departe de nivelul de înlocuire a generațiilor în timp la femeile necăsătorite, cele căsătorite și cele divorțate, cu 0,6, 1,7 și 1 copil, mai spune expertul.

Două constatări majore face acesta: prima – numărul mediu de copii la data recensământului este la nivelul înlocuirii generațiilor doar la toate femeile văduve, cu și fără copii, și este determinat de femeile cu studii primare și secundare având peste 55 de ani.

Mai important, adaugă expertul, este faptul că, nivelul este sub 2 copii la toate femeile având celelalte stări civile și la toate femeile cu și fără școală absolvită. Iar la nivelul întregii populații feminine de 15 ani și peste este de numai 1,4 copii la o femeie, departe de nivelul reclamat de înlocuirea în timp a generațiilor și asigurarea unei populații stabile ca număr în timp.

Clasamentul este dominat net în proporții egale de mame care au studii gimnaziale și liceale și în privința numărului total al mamelor și în privința numărului total al copiilor născuți – 70%.

”Este expresia nivelului modest de educație a populației în România. Mamele cu studii universitare (fără învățământ terțiar non-universitar) reprezintă 19% iar cele cu studii primare 11%. Femeile cu studii superioare au un număr mediu de copii apreciabil mai mic 1,6% față de 2,9%, femeile cu studii primare. Creșterea nivelului de educație a femeilor a fost dintotdeauna factor major al reculului fertilității feminine în timp în toate societățile”, comentează expertul în demografie.

Acesta mai reține că femeile care au adus copii pe lume având educație primară și cele cu educație secundară au asigurată înlocuirea generațiilor lor cu 2,9 și 2,1 copii la o femeie, dar nu și mamele cu educație superioară – cu doar 1,6 copii la o mamă.

”A avea ori a nu avea copii la data recensământului depinde de mulți factori, de vârstă, de starea civilă, de nivelul de educație, de forța modelului cultural, etnic și religios, de starea de sănătate a femeii, a cuplului și frecvența sterilității, de amploarea formelor alternative ale familiei/cuplului nefavorabile aducerii pe lume a copilului, de măsura în care împlinirea femeii mai are loc astăzi prin sarcină, maternitate, naștere, copil, adaugă expetul: O distinsă profesoară din SUA declara nu de mult că împlinirea femeii are loc astăzi prin carieră și călătorii. Ceea ce sintetizează acțiunea acestor factori în populațiile europene în timp, îndeosebi începând cu anii 1970, este reducerea numărului mediu de copii aduși pe lume de o femeie”, conchide acesta.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat

5 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?