Explozie în Enerhodar, orașul unde este situată centrala nucleară de la Zaporojie

O explozie masivă s-a produs, marți la miezul zilei, în orașul Enerhodar, unde este situată centrala nucleară de la Zaporojie. După explozie, orașul a rămas fără energie electrică și apă curentă, relatează agenția de presă Unian, menționând o postare pe Telegram a primarului ucrainean al orașului, Dmitri Orlov, conform Agerpres .

Bombardamente in Enerhodar FOTO Telegram jpg

Orașul Enerhodar a rămas fără energie electrică și apă curentă în urma exploziei. Foto: Telegram

Astăzi, la ora 12:20, locuitorii din Energodar au semnalat că în oraş a avut loc o explozie puternică. După aceea, energia electrică şi alimentarea cu apă s-au întrerupt simultan în oraş", se arată în postarea publicată pe Telegram de primarul orașului ucrainean.

Orlov nu a oferit alte amănunte, spunând că în prezent încearcă să deslușească toate împrejurimile incidentului.

Întâmplarea a avut loc în timp ce Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) urmează să facă public, marți, un raport cu privire la situația de la centrala nucleară Zaporojie, care este sub conducerea forțelor invadatoare din luna martie.

Rafael Grossi urmează să facă public marţi un raport asupra situaţiei în materie de siguranţă, securitate şi garanţii, inclusiv în special constatările misiunii sale la Zaporojie şi va raporta Consiliului de Securitate al ONU cu privire la misiunea efectuată la centrală”, se arată în postarea publicată de AIEA pe Twitter, luni seară, referindu-se la directorul său general.

Sper că va fi obiectiv", a afirmat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, luni seara, făcând referire la raport.

Prezentarea raportului vine la o zi după ce ultimul reactor operațional al centralei a fost debranșat de la rețea.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă