Explozie la un hotel din Havana: Cel puţin 18 morţi şi peste 50 de răniţi (nou bilanţ)

Explozie la un hotel din Havana: Cel puţin 18 morţi şi peste 50 de răniţi (nou bilanţ)

Cel puţin 18 persoane au fost ucise şi peste 50 au fost rănite vineri, după ce o explozie de amploare, despre care se crede că s-a datorat unei scurgeri de gaze, a distrus parţial hotelul Saratoga din centrul capitalei cubaneze Havana, transmite AFP.

"Până acum sunt 74 de răniţi, dintre care, din păcate, 18 au murit", inclusiv un copil, a declarat într-o conferinţă de presă Julio Guerra, şeful serviciilor spitaliceşti din ministerul sănătăţii.

Preşedinţia cubaneză a menţionat un bilanţ de 64 de răniţi şi 18 morţi în urma acestei explozii.

Această clădire emblematică a Havanei cu faţadă verde, aflată în renovare, era închisă de doi ani. În momentul exploziei în interiorul său se aflau doar angajaţii care se pregăteau pentru redeschiderea sa, programată pentru 10 mai.

"Nu a fost nicio bombă, niciun atac, a fost un accident regretabil", a declarat preşedintele Miguel Diaz-Canel. Acesta a sosit la faţa locului la scurt timp, dorind astfel să pună capăt zvonurilor de pe reţelele de socializare în care se vehicula ipoteza unui atentat, aşa cum s-a întâmplat cu mai multe hoteluri în anii 1990, atentate puse la cale de de cubanezi exilaţi.

Mai multe vehicule au fost distruse în apropierea acestui hotel care a găzduit mai multe celebrităţi în ultimii ani, printre care Mick Jagger, Beyoncé şi Madonna.

Construită în 1880 pentru a găzdui magazine, clădirea a fost transformată în hotel în 1933. Ea a fost renovată pentru a fi transformată într-un hotel de lux în 2005.

Primele constatări indică o scurgere de gaz. Potrivit liderului local al cartierului istoric al Havanei, Alexis Costa Silva, citat de media de stat Cubadebate, explozia s-a produs după ce un bucătar a simţit miros de gaz şi a descoperit o fisură la ţeava unei butelii care tocmai urma să fie schimbată. AGERPRES


populare
astăzi

1 Adevărații șefi ai României, la ei e cheia...

2 O informație care dă de gândit...

3 VIDEO „Taci dracu' din gură, ești altă generație, nu vă suport” / Claudiu Bleonț și-a umilit fetița pe scenă

4 VIDEO Nicușor Dan a luat-o razna? Serie de gafe la dezbaterea de la TVR

5 Aceste lucruri se petrec în „curata” Germanie... La Amsterdam, unde abia poți respira pe anumite străzi din cauza „ierbii”, cum o fi?