EXPLOZIV/A murit Securitatea? Citiți aici!

EXPLOZIV/A murit Securitatea? Citiți aici!

Vorbim despre acoperiții din presă? Și declară unii, cu tupeu, că spunem prostii? Știți cine este cel care a revenit la conducerea Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, adică Mihai Coman? În termeni simpli, este cel care a fondat facultatea în 1990, adică, dacă păstrăm proporțiile, este ca și cum Ion Iliescu ar fi revenit la președinția României, la 26 de ani de la Revoluție.

În realitate, însă, lucrurile sunt mult mai grave. Puțină lume știe, dar Mihai Coman a fost secretar general de redacție, la ziarul Scînteia Tineretului, ziarul pentru tineri al Partidului Comunist Român. Pentru cei care nu știu, secretar general de redacție era funcția cea mai importantă dintr-un ziar (similară celei de producător general la o televiziune), întrucât secretarul general avea ultimul cuvânt în ceea ce privește textele și fotografiile care apăreau în ziar, înainte ca ziarul să meargă la tipar. El avea ultimul cuvânt. Putea scoate sau adăuga texte, fotografii, pentru că secretarul general de redacție era cel dădea, ceea ce se numește (BT-ul), adică "Bun de tipar".

Ziarul nu putea pleca la tipar fără să aibă acordul secretarului general de redacție. Care veghea, de asemenea, pentru ca textele și fotografiiile să nu conțină elemente care ar putea deranja Partidul. Putem să ne imaginăm că Partidul Comunist Român ar fi lăsat pe oricine să aibă ultimul cuvânt înainte ca ziarul să iasă de sub tipar? Sau era obligatoriu să lucrezi la Securitate pentru a avea funcția asta? Să ne lăsăm totuși duși de naivitate și să credem că Mihai Coman controla ziarul Scânteia Tineretului fără să fi lucrat la Securitate.

Lucrurile nu se opresc, însă aici. Cum a ajuns Mihai Coman secretar general de redacție la Scînteia Tineretului? El era un simplu profesor de liceu și simplu tipograf la ziar. Apoi, s-a însurat cu o persoană al cărei tată era colonel la Securitate pentru tot municipiul București. Numele său este Gheorghe Constantin și îl regăsiți în listele publicate pe site-ul cnsas.ro , la secțiunea "cadre active ale Securitatii".

Iar fiica acestui om care controla absolut tot Bucureștiul, nu este alta decât Cristina Gheorghe devenită după căsătorie, Cristina Coman. Deci Mihai Coman s-a căsătorit cu o femeie al cărei tată era șeful Securității din București. Bună alianță, nu? După căsătorie, în numai doi ani, Mihai Coman a ajuns, de la simplu tipograf, secretar general de redacție la Scînteia Tineretului. Ce ascensiune rapidă, nu? Niciunul dintre colegii săi din redacție nu a înțeles cum de a urcat așa de repede tânărul profesor de liceu în ierarhia redacțională. Apoi după ce au aflat cine era tatăl femeii cu care s-a căsătorit, au înțeles.

Dacă Mihai Coman s-a căsătorit cu o femeie al cărei tată fusese colonel de Securitate, șef peste municipiul București (s-a pensionat în 1979), a intrat și el în Securitate sau a stat deoparte? Voi ce ziceți?

Lucrurile de mai sus ne fac să înțelegem mai ușor de ce, în familia Coman se pare că șeful este....ea. Cu așa un tată...
Să continuăm. După 3 ani de secretar general de redacție la Scânteia Tineretului, tânărul Mihai Coman este avansat director al Editurii Ion Creangă.
Iar lucrurile interesante nu se opresc aici. În 1990, Mihai Coman povestește cum a fost chemat de ministrul Învățământului pentru a i se propune să pună pe picioare o facultate de Jurnalism. Deci oricine este chemat imediat după Revoluție, de un apropiat al lui Ion Iliescu, pentru a pune pe roate o facultate? Și să adăugăm aici că nu era vorba despre orice facultate, ci de celebra Academie Ștefan Gheorghiu. De ce celebră? Pentru că aici se pregăteau ziariștii Partidului Comunist. Era Academia Partidului, unde se școleau ziariștii PCR. Iar lui Mihai Coman îi revenea sarcina să-i păstorească pe acești studenți excepționali până terminau facultatea. Adică Coman a scos 3 generații de absolvenți Ștefan Gheorghiu, din 1990, pînă în 1993, pentru că pe vremea aceea se făceau 4 ani de facultate, iar cei care începuseră facultatea înainte de 1990 trebuiau să o termine, nu? Pe umerii cui ar putea fi lăsată formarea acestor studenți speciali care urmau să lucreze pentru Partidul Comunist și care aveau și ei sau nu, legături cu Securitatea? Pe umerii lui Mihai Coman, un cadru de nadejde, firește.

Episodul îl regăsiți povestit de Mihai Coman într-un interviu pentru Pagina de Media. Interviul este realizat de Petrișor Obae, un fost student al lui Mihai Coman, deci este un interviu de promovare. Cu toate acestea, adevărurile transpar dintre rânduri.

Interesat este alt lucru: de ce acest cadru de nădejde al Securității a revenit la conducerea Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității, în 2016 și care este misiunea lui? De a controla viitorul presei românești?
Oricum ar fi, este trist că la 26 de ani de la Revoluție, tinerii jurnaliști din România sunt formați de un bătrân securist, un fost ziarist cu funcții de conducere în presa comunistă...




Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 Așa o fi?

4 VIDEO București 2024...

5 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...