EXPLOZIV/România, țara în care nu mai știi care sunt TÂMPIȚII! Caz CONCRET

Toată lumea a salutat la unison respingerea, pe bună dreptate, de către CCR, a legii privind pensiile pentru primari. Unul dintre motivele principale care au stat la baza deciziei CCR a fost acela că de prevederile legii vor beneficia și foștii secretari județeni de partid, a se citi PCR. Foarte corect. Mai ales din punct de vedere moral. Dar și legal, pentru că se face o distincție clară între două regimuri.

Însă toată lumea tace mâlc când vine vorba despre celălalt caz. Care nouă ni se pare o aberație fără margini. Și care se bate cap în cap cu motivarea CCR. 

Despre ce vorbim? Păi vorbim despre cererea făcută de Parchetul General către președinție, de eliberare a avizului pentru cercetarea fostului ministru comunist de interne George Homoștean. Măi, oameni buni, suntem nebuni? Ce dracu legi acționează în țara asta? Ce legătură mai are regimul de după 1990 cu regimul Ceaușescu? Nu s-a hotărât că Regimul Ceaușescu a fost ilegitim și împotriva poporului român? Iliescu, FSN-ul, milionul de români din stradă, atunci când a fost judecat Ceaușescu, și-au dat avizul? 

Iar preşedintele Klaus Iohannis chiar a transmis joi, Ministrului Justiţiei, cererea de urmărire penală a fostului ministru de Interne în timpul regimului comunist, George Homoştean, acuzat de infracţiuni contra umanităţii de către  Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se transmite într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale. 

Marţi, Parchetul General a cerut aviz Preşedinţiei, pentru urmărirea penală a lui Homoştean, fost ministru de Interne în perioada 04.09.1978 - 03.10.1987, în dosarul morţii disidentului Gheorghe Ursu. Homoştean este cercetat pentru complicitate la infracţiuni contra umanităţii. 

Să fim iertați, dar credem că gradul de tâmpenie din legislația României a atins cote aberante. În baza cărei legi a acționat Parchetul General? Și în baza căror legi a răspuns Iohannis? Și ce să înțelegem, că dacă Iohannis nu aproba ăla nu era cercetat?


populare
astăzi

1 „Am făcut sex într-un hotel chinezesc, apoi am descoperit că am fost difuzați către mii de oameni”

2 Profesoara româncă rupe tăcerea despre legătura sa cu Jeffrey Epstein: „Aș vrea să nu-l fi cunoscut niciodată. Sunt revoltată de depravarea sa”

3 De citit... / Statele care pot „băga” SUA sau China oricând în „buzunare”

4 „Un mic trădător de țară”. Apropiat al lui Trump, acuzații explozive din SUA: George Simion a făcut lobby pentru scoaterea României din Visa Waiver

5 Țara lui Plaha / Cine este personajul care construiește ansamblul imobiliar Satina Park din Craiova, despre care Ministrul Apărării spune că obturează u…