Familia Micula trebuie să plătească statului român cheltuieli de arbitraj de 4,5 milioane euro (MFP)

Familia Micula trebuie să plătească statului român cheltuieli de arbitraj de 4,5 milioane euro (MFP)

Cheltuielile de arbitraj pe care fraţii Micula trebuie să le plătească statului român în urma procesului pe care acesta l-a câştigat la finele săptămânii se ridică la aproximativ 4,5 milioane euro, la care se vor calcula dobânzi de 2,91% pe an până la plata integrală a sumei datorate, conform unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice.

"Statul român a câştigat la finalul săptămânii cel de-al doilea proces intentat de reclamanţii loan Micula, Viorel Micula şi cele 10 societăţi din grupul controlat de aceştia la Curtea de Arbitraj Internaţional a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii, prin care au cerut României despăgubiri de 2,36 miliarde euro. Tribunalul internaţional a stabilit, totodată, că reclamanţii trebuie să plătească României cheltuielile de arbitraj în procent de 75%, respectiv suma aproximativă de 4,5 milioane euro, la care se vor calcula dobânzi de 2,91% pe an până la plata integrală a sumei datorate", se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, familia Micula a susţinut că, în special după aderarea la Uniunea Europeană în anul 2007, România a permis şi facilitat existenţa şi dezvoltarea unor importante pieţe negre în domeniul producerii de produse alcoolice, nu a aplicat legislaţia fiscală care permitea colectarea taxelor şi impozitelor în domeniul producerii alcoolului şi au fost impuse modificări unilaterale ale contractelor de exploatare a apei minerale (de către Societatea Naţională a Apelor Minerale) care au condus la creşterea costurilor pentru extragerea acesteia.

În urma apărărilor formulate de reprezentanţii avocaţiali ai României, tribunalul arbitral a constatat că România nu şi-a încălcat obligaţia de a asigura un tratament corect şi echitabil şi obligaţia de protecţie deplină şi securitate a investiţiei reclamanţilor.

"Trebuie precizat că obiectul acestui litigiu reprezintă o speţă total diferită faţă de primul proces intentat de familia Micula şi câştigat de reclamanţi în urmă cu şase ani. Principala critică formulată în primul diferend viza facilităţile fiscale acordate de statul român şi apoi eliminate sau reduse. Curtea de arbitraj a reţinut atunci că România a redus în mod justificat facilităţile acordate admiţând că aderarea României la Uniunea Europeană era de interes naţional. Totuşi, Curtea a decis în 2013 definitiv împotriva României, motivând că principiul Tratamentului Corect şi Echitabil a fost încălcat sub două aspecte. Plata despăgubirilor decise de Curtea de Arbitraj în urmă cu şase ani a fost efectuată la finele anului trecut, când au fost astfel deblocate conturile unor instituţii ale statului român pe care reclamanţii le-au blocat în vederea executării creanţelor", se precizează în comunicatul MFP.

România a fost apărată în cadrul arbitrajului de un consorţiu format din firmele de avocatură "Leaua Damcali Deaconu Păunescu - LDDP" din Bucureşti şi "LALIVE" din Geneva, Elveţia. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

4 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

5 Foarte interesante amănunte...