FC Steaua a informat oficial Liga Profesionistă de Fotbal că va disputa meciurile de pe teren propriu pe Arena Națională

Clubul de Fotbal Steaua a informat oficial Liga Profesionistă de Fotbal că va disputa meciurile de pe teren propriu din cadrul play-off-ului Ligii I pe Arena Națională din Capitală.

"Conducerea FC Steaua a anunțat oficial Liga Profesionistă de Fotbal că echipa campioană en titre va disputa meciurile de acasă pe Arena Națională începând cu etapa a 5-a a play-off-ului Ligii I", anunță, luni, LPF pe site-ul său oficial.

Astfel, prima partidă de fotbal care va fi găzduită de Arena Națională după ce aceasta a primit avizul pentru securitate în caz de incendiu din partea ISU va fi Steaua — ASA Târgu Mureș, programată duminică, 3 aprilie, de la ora 20,30, în cadrul etapei a 5-a a play-off-ului Ligii I.

Arena Națională, pe care formația Steaua București își disputa partidele de pe teren propriu, a fost închisă la începutul lunii noiembrie a anului 2015 din cauza absenței autorizației pentru incendiu din partea ISU în ceea ce privește materialul din care este fabricat acoperișul. Cel mai mare stadion din România a fost redeschis la 18 martie după ce Primăria Municipiului București, proprietarul arenei, a primit din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București — Ilfov avizul de securitate la incendiu.

Din luna noiembrie a anului trecut și până în prezent, echipa Steaua București a disputat meciurile de pe teren propriu pe Stadionul "Nicolae Dobrin" din Pitești.

AGERPRES (editor: Marius Țone, editor online: Simona Aruștei)


populare
astăzi

1 Citiți și voi ce s-a întâmplat în secunda doi după ce CCR a validat reforma privind pensiile magistraților

2 Jocurile Olimpice, un maraton sexual? O sportivă a avut curajul să explice de ce e criză de prezervative în Satul Olimpic

3 „Vom suferi lucruri pe care nici nu ni le putem imagina”. Avertismentul dur al unui general german pentru Europa

4 De citit... / Povestea pe care manualele n-o spun: Eposul Atrahasis

5 De citit... / Culisele vizitei lui Nicușor Dan în SUA și cine a făcut lobby puternic pentru România