FCSB scoate din echipă un fotbalist pe motive religioase și ia de bun ce aruncă italienii

FCSB scoate din echipă un fotbalist pe motive religioase și ia de bun ce aruncă italienii

Campioana FCSB, doar locul 13 în Superliga de fotbal după 8 etape, a anunțat că vrea să-i facă vânt din echipă stoperului Mihai Popescu (32 de ani), care s-a convertit la altă religie și l-a supărat pe creștin-ortodoxul patron Gigi Becali (67 de ani).

Adrian Rus, stânga, în cantonamentul naționalei

Adrian Rus, stânga, în cantonamentul naționalei

După etapa trecută, Mihai Popescu și Vlad Chiricheș (35 de ani) vor fi scoși din primul 11 de către cel care dictează la echipă, asta deși selecționerul Mircea Lucescu (80 de ani) a mizat pe ei la recentele jocuri internaționale.

Lui Mihai Popescu, latifundiarul i-a contestat schimbarea religiei , când a renunțat la ortodoxie.

Trebuie neapărat să mai luăm un fundaș central, avem probleme la fundașii centrali. Fundașul central trebuie să fie înlocuitorul lui Popescu. Săracul, el e băiat bun, dar ce să fac dacă s-a schimbat după ea… El a recunoscut că el s-a dat după ea, nu ea după el, asta e, soția e mai tare. A zis: «Nea Gigi, nu mă interesează religia, nu mai pot eu de religia lor, am vrut liniște în familie»! El nu are păcat, pentru pace a făcut un compromis. E băiat bun. Fac o mărturisire, să știe lumea toată”, a spus Gigi Becali, după meciul cu CFR, scor 2-2 , la postul Digi Sport.

Rus, dat afară de Pisa

Astăzi s-a aflat numele celui dorit la Palat. Este vorba despre internaționalul român Adrian Rus (29 de ani), rămas liber de contract și fără echipă în această vară.

În urmă cu câteva zile, Adi Rus a fost dat afară de cei de la Pisa, acesta neapucând să debuteze în Serie A. Deși s-a vorbit despre faptul că ar urma să ajungă la un acord cu Sampdoria, mutarea se pare că a picat, iar Gigi Becali s-a interesat pentru a-l aduce la echipă. Rus mai avea contract cu Pisa până pe 30 iunie 2026.

Există un singur impediment în perfectrea tranzacției.

Am găsit azi fundaș, pe Rus, îmi cere impresarul 100.000, voi sunteți nebuni înseamnă, că ați luat-o razna. Eu îl transfer pe impresar, în loc să zică mersi că clientul lui găsește echipă. Ce e asta, e stăpân de sclavi? Atunci îi dau lui bani și să vină gratis, fără bani, că te vinde sclav impresarul.

Nu sunteți sănătoși și i-am închis telefonul. Mijlocaș nu mai are rost, am 4 și Chiricheș, care nu mai joacă. Probabil în iarnă mai luăm unul când pleacă Edjouma”, a spus Gigi Becali, luni dimineață, la întâlnirea cu presa de la locuința situată în Aleea Alexandru.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 AUDIO „La un moment dat, au lansat ceva, nu știu cum să descriu..., era ca o undă sonoră foarte intensă. Dintr-o dată, am simțit că îmi explodează cap…

2 CNSAS acuză un fost ofițer de Securitate, devenit după 1989 spion SIE și om de afaceri cu credite preferențiale de la Bancorex că a făcut Poliție Poli…

3 De citit...

4 „Niște nulități, repetenții clasei care au ajuns în politică, ultimii oameni pe care nu i-ar angaja nimeni nici să păzească vacile, fac scandal pe te…

5 „Profeția” cu care Patapievici șoca în 2018: „România trebuie să se înarmeze puternic și inteligent ca Israelul”