Federația germană promite o „analiză” după eșecul șocant al nemților de la CM 2022

Federația germană promite o „analiză” după eșecul șocant al nemților de la CM 2022

Preşedintele Federaţiei germane de fotbal (DFB), Bernd Neuendorf, a promis vineri o "analiză" după ce echipa naţională a Germaniei a eșuat la Cupa Mondială 2022.

CM 2022: Costa Rica - Germania 2-4. FOTO EPA

CM 2022: Costa Rica - Germania 2-4. FOTO EPA

Oficialul a precizat că nu-i va da un cec în alb selecţionerului Hansi Flick, aflat sub contract până în 2024, informează AFP, potrivit Agerpres .

"Aştept să ne prezinte o primă analiză, o analiză sportivă a turneului. Şi să vină cu perspective pentru ceea ce va urma după turneu, cu gândul la Campionatul European pe care-l vom găzdui", a explicat Neuendorf.

Discuţiile urmează să se desfășoare, potrivit lui Neuendorf, într-o atmosferă de "respect şi încredere".

"De îndată ce analiza va fi încheiată, vă vom prezenta concluziile". a mai spus Bernd Neuendorf, potrivit sursei citate.

Flick a anunţat că nu va demisiona

Deși a învins joi Costa Rica (4-2), Germania a fost eliminată după faza grupelor la Cupa Mondială 2022, la fel ca la precedenta ediţie a competiţiei.

La turneul din Qatar, Germania a fost învinsă de Japonia (1-2) şi a remizat cu Spania (1-1).

Potrivit Agerpres, Hansi Flick şi Oliver Bierhoff, directorul DFB, sunt sub contract cu federaţia până la EURO 2024, competiţie organizată de Germania, iar Flick a anunţat joi că nu va demisiona.

Mai multe voci din Germania cer demisia lui Flick, cea mai vehementă fiind cea a fostului internaţional Dietmar Hamann, acum consultant pentru Sky.

"Pentru mine, este exclus să continuăm cu acelaşi selecţioner. După acest dezastru nu mai avem decât 18 luni până la Campionatul European de pe teren propriu. Este lamentabil", a spus vineri Hamann, potrivit sursei citate.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Tudor Chirilă, revoltat de decizia CCR și mesaj tranșant pentru magistrați: „E atât de greu de acceptat că trebuie să munciți ca toți ceilalți”

2 De citit... / Destinele României au fost preluate de judecători și procurori. Oamenii politici și cetățenii au fost scoși din joc

3 Un cardiolog a explicat care este valoarea normală a colesterolului: „De la acest prag în jos, ateroscleroza începe să dea înapoi”

4 Operațiune rusească de sabotaj în România. Atentat dejucat la sediul din București al celei mai mari companii de curierat ucrainene

5 BREAKING Unul dintre cei mai respectați generali din Ucraina a fost numit într-o funcție-cheie!