Femei afectate de „drogul violului“ la o petrecere a partidului cancelarului german Scholz

Ziarul german Tagesspiegel şi agenţiile de presă DPA şi Reuters citează surse interne din Partidul Social Democrat din Germania (SPD), care susţin că un număr de cel puţin nouă femei participante la o petrecere a partidului au fost afectate de un cocktail bazat pe Rohypnol, aşa numitul drog al violului.

Purtătorul de cuvând al SPD a declarat pentru AFP că este posibil ca numărul femeilor afectate să fie mai mare, ţinând cont de faptul că la tradiţionala petrecere de vară a partidului au participat peste o mie de persoane, printre acestea aflându-se chiar cancelarul Olaf Scholz.

”A fost un eveniment intern la care se putea intra doar cu invitaţie. Sunt încă multe incertitudini, iar poliţia investughează”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al SPD.

Alţi oficiali SPD, precum Matthias Martin şi Katja Mast au sfătuit pe toate femeile care s-au simţit afectate să depună o plângere oficială. ”Suntem revoltaţi, iar SPD va face tot ce îi stă în putere pentru a aduce lumină asupra acestui eveniment incredibil”, a mai spus Mast.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

2 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

3 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

4 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

5 Amănunte care dau de gândit / Averea spectaculoasă în cash a vedetei Nordis Laura Vicol, ignorată ani la rând de ANI și Fisc