
Femeie de afaceri din România, țepuită de 2,5 milioane de dolari de un escroc care se dădea drept prințul moștenitor al Dubaiului
O femeie de afaceri din România a pierdut peste 2,5 milioane de dolari după ce a fost convinsă că investește împreună cu prințul moștenitor al Dubaiului într-o fundație umanitară de sute de milioane de lire sterline. În realitate, „prințul” era un escroc nigerian, Henry Eke, care a construit una dintre cele mai sofisticate scheme de tip „romance scam” documentate recent.
Investigația realizată de Organised Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP ) arată cum rețeaua lui Eke folosea identități false, bănci fictive și „consilieri financiari” inventați, totul culminând cu vila luxoasă a escrocului din Abuja, Nigeria.
Totul a început acum aproximativ trei ani, când femeia de afaceri din România , care a preferat să-și păstreze anonimatul, a fost contactată pe LinkedIn de un bărbat care se prezenta drept Prințul Moștenitor al Dubaiului.
Acesta i-a propus un parteneriat de investiții de sute de milioane de lire sterline într-o fundație ce urma să activeze în România.
„Era foarte convingător, foarte atent, extrem de bine documentat”, a declarat victima pentru OCCRP.
În doi ani de corespondență, relația profesională s-a transformat într-una emoțională, cu promisiuni de viitor și chiar planuri de căsătorie. Pentru a face totul credibil, falsul prinț i-a prezentat un „manager financiar” cu sediul la Londra, care a facilitat deschiderea unui cont online ce afișa peste 200 de milioane de lire sterline.
Contul era însă complet fals, iar banii nu existau. Când femeia a încercat să retragă fonduri pentru cheltuieli administrative, i s-a cerut plata unor „taxe de deblocare”.
În total, românca a transferat peste 2,5 milioane de dolari, obținuți prin credite, ipotecarea locuinței și resurse ale companiei sale.
Partea surprinzătoare a venit de la doi dintre complicii escrocului, care au decis să contacteze victima direct. Unul dintre ei, prezentat anterior drept consilier financiar, i-a scris:
„Nu mai plăti niciun ban. Totul este o fraudă. Te-a înșelat cu peste 3 milioane de euro. A folosit juju și voodoo african ca să te facă să crezi că este un prinț adevărat”, i-a spus unul dintre complicii falsului prinț, nemulțumiți de împărțirea banilor.
În ciuda confruntării, Henry Eke a negat totul și a susținut că partenerii săi încearcă să îi saboteze relația, refuzând să returneze banii.
Henry Eke, cunoscut și ca „Excess Money”, și-a construit o viață extravagantă din profiturile frauduloase: vacanțe scumpe, zboruri la clasa business, SUV-uri de lux, ceasuri exclusiviste și apariții alături de celebrități din Nigeria.
Ancheta OCCRP a identificat vila sa impunătoare din Abuja prin analiza dezvoltatorului imobiliar și compararea imaginilor cu mai multe ansambluri rezidențiale.
De asemenea, jurnaliștii au scos la iveală un paradox: atât Eke, cât și un fost complice din Marea Britanie, cunoscut ca Dr. Martins, se prezentau ca filantropi implicați în proiecte caritabile și campanii împotriva violenței de gen.
În realitate, o parte din banii victimei au ajuns într-o fundație nigeriană controlată de Eke.
„Există două realități paralele. Într-una, au distrus viața unei femei. În cealaltă, pozează în binefăcători ai societății”, au precizat jurnaliștii OCCRP.
Sursa: adevarul.ro




