Filipine: Un oraş a fost acoperit de cenuşă după a doua erupţie a Vulcanului Belusan în decurs de o săptămână |FOTO VIDEO

Până pe 5 iunie, acelaşi vulcan a trimis un nor gri pe cel pe o distanţă de un kilometru şi a acoperit 10 sate cu cenuşă.

Duminică dimineaţă, locuitorii oraşului Juban, încă tulburaţi de erupţia de săptămâna trecută, au fost treziţi duminică de zgomotul produs din nou de vulcan.

„Am crezut că plouă, dar când m-am uitat afară, era cenuşă peste tot. Odinioară, râul nostru era limpede, dar acum are culoarea cenuşii”, a declarat pentru AFP un locuitor.

Această erupţie nu a provocat răniţi, dar un nivel de alertă numit ”tulburări de intensitate scăzută” a fost emis de autorităţi.

„Încă nu putem spune că s-a terminat. Este întotdeauna posibil ca această erupţie să fie urmată de alta, motiv pentru care trebuie să rămânem precauţi în privinţa vulcanului Bulusan”, a declarat Renato Solidum, directorul agenţiei, pentru radioul local DZBB.

Echipele de salvare au fost trimise să cureţe drumurile acoperite cu cenuşă şi să ghideze şoferii din cauza vizibilităţii reduse. Cinci zboruri au fost anulate în regiune.

Biroul local menit să gestioneze dezastrele din Juban a anunţat că 366 de persoane s-au adăpostit în adăposturi de urgenţă, majoritatea fiind evacuate cu câteva zile înainte de erupţie din cauza unei serii de cutremure cauzate de erupţii vulcanice. Vulcanul Bulusan a fost activ în ultimii ani, cu o serie de erupţii similare înregistrate în 2016 şi 2017.

Filipine este situată în „Cercul de foc” al Pacificului, activ din punct de vedere seismic, cu peste 20 de vulcani activi.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Am făcut sex într-un hotel chinezesc, apoi am descoperit că am fost difuzați către mii de oameni”

2 Profesoara româncă rupe tăcerea despre legătura sa cu Jeffrey Epstein: „Aș vrea să nu-l fi cunoscut niciodată. Sunt revoltată de depravarea sa”

3 „Un mic trădător de țară”. Apropiat al lui Trump, acuzații explozive din SUA: George Simion a făcut lobby pentru scoaterea României din Visa Waiver

4 De citit... / Statele care pot „băga” SUA sau China oricând în „buzunare”

5 Țara în care am ajuns să trăim...