Firea: Am semnat contractul de mediere în litigiul cu Băsescu; nu înseamnă nicidecum o împăcare

Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat vineri că a semnat contractul de mediere în litigiul pe care îl are cu fostul președinte Traian Băsescu, aceasta fiind procedura preliminară trimiterii dosarului în instanță, ea precizând că acest lucru ''nu înseamnă nicidecum o împăcare''.

"Am semnat contractul de mediere în litigiul pe care îl am cu fostul președinte Traian Băsescu, aceasta fiind o procedură preliminară trimiterii dosarului în instanță, care, în curând, va deveni obligatorie prin lege. Acceptarea medierii nu înseamnă nicidecum o împăcare, ci doar posibilitatea de a ajunge la o formulă de stingere a litigiului permisă de lege", a explicat Gabriela Firea, într-un comunicat remis AGERPRES.

Ea a adăugat că principalul său obiectiv în această acțiune este ca fostul președinte să admită că a greșit atunci când i-a atacat familia și a denigrat-o "în mod direct și repetat", atât personal, "cât mai ales în calitate de senator al României, ceea ce aduce atingere gravă relației firești, constituționale, dintre președintele în exercițiu și Parlamentul țării sale".

"Dacă tot se vorbește în aceste zile de schimbarea de atitudine a clasei politice, cred că este un bun prilej pentru dl. Băsescu să-și recunoască greșelile, pentru că oamenii așteaptă de la politicieni să construiască, nu să dărâme, iar dezbaterile să fie bazate pe idei și argumente, nu pe atacuri la persoană.

În cazul în care fostul președinte nu agreează această abordare, deși el a fost cel care a propus medierea, dosarul își va urma cursul în instanță și, la un moment dat, vom vedea care va fi deznodământul", a mai spus Firea. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Proiect de lege controversat al liderului AUR Petrişor Peiu, acţionar la 20 de companii listate la bursă