Florin Cîţu: Guvernarea merge bine; relaţia cu premierul este foarte bună

Florin Cîţu: Guvernarea merge bine; relaţia cu premierul este foarte bună

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, apreciază că, până la această dată, Guvernul actual şi-a făcut treaba, iar relaţia sa cu premierul Nicolae Ciucă este una "foarte bună", cu toate că şi-ar dori ca premierul să îşi pună mai mult amprenta pe actul de guvernare şi să ia decizii cu care se simte "confortabil".

Liderul liberal a afirmat marţi seara, la TVR 1, că funcţionează compromisul făcut pentru crearea Guvernului, în pofida unor declaraţii făcute de anumiţi lideri politici, pe care le consideră încercări de păstrare a electoratului propriu.

"Guvernarea, până acum, merge bine. Acum, mai sunt astfel de postări care au pe final câteva ironii care nu ar trebui să fie, dar, în rest, acest compromis, care a fost făcut pentru a crea o stabilitate într-un moment dificil pentru România şi a avea o majoritate în Parlamentul României, deocamdată funcţionează. Este exact cum mă aşteptam să fie un compromis. După cum vedeţi, sunt declaraţii şi de o parte, şi de alta, fiecare încearcă să îşi păstreze, e adevărat, electoratul, dar eu aş spune că nu suntem într-o campanie electorală, acum sunt mai importanţi românii şi măsurile pentru români. Dar, chiar şi în această situaţie, pentru mine este foarte important să nu distrugem un echilibru care a fost câştigat foarte greu în ultimii doi ani de zile, pentru economie, pentru că toţi vom avea de tras, după aceea, în viitor. Orice derapaj va fi sancţionat şi public de PNL, dar şi în coaliţie", a spus Cîţu.

Florin Cîţu şi-ar dori ca prim-ministrul Nicolae Ciucă, cu care afirmă că are o relaţie foarte bună, să ia decizii prin care să îşi pună propria amprentă pe actul de guvernare.

"Este o relaţie foarte bună, Nicu este un coleg, un liberal şi un premier care îşi face treaba foarte bine. (...) Nu vreau să influenţez nici modul de a lua decizii, avem stiluri diferite, dar este premierul Partidului Naţional Liberal, este un om cu care am lucrat în două guverne şi am lucrat bine cu el, deci avem o relaţie strânsă. Dar vreau să îşi pună propria amprentă pe această guvernare, să ia decizii cu care el să fie confortabil, pentru că nu este uşor să ai un guvern în care ai, totuşi, două partide cu doctrine diferite. Este un guvern de compromis pe care trebuie să îl conducă şi acolo el trebuie să ia aceste decizii. Noi avem luxul, PNL, şi eu, ca preşedinte al PNL, să iau deciziile care sunt pentru PNL şi să nu fac compromisuri", a afirmat liderul liberal.

Întrebat despre portofoliul de la Digitalizare, Cîţu a spus că nu a fost luată încă o decizie, dar că şi-ar dori ca acest post de ministru să revină unei femei.

"Încă nu am decis ceva. Le-am spus colegilor mei să ne mai gândim, mi-ar fi plăcut să fie o femeie, totuşi, la Ministerul Digitalizării. Ne uităm la variante", a declarat el. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Schimbarea importantă făcută de Loteria Română în Săptămâna Mare

2 Horoscop vineri, 3 mai 2024. Cei din zodia Berbec fac o schimbare în viață, iar Scorpionii ignoră sfatul partenerului

3 VIDEO Cea mai mare afacere a Securității / „Era o adevărată fabrică de bani. Nu știu dacă mai era cineva în România acelor ani care să câștige atât de m…

4 VIDEO Ce a căutat Piedone la Istanbul?

5 S-a dat „liber la Rusia”? / „Sunt deja țări care au furnizat Ucrainei aceste arme fără condiții”