Florin Secureanu, audiat la DNA

Fostul director al Spitalului ''Malaxa'', Florin Secureanu, s-a prezentat vineri la sediul Direcției Naționale Anticorupție pentru a fi audiat de procurori într-un dosar în care se investighează fapte de corupție.

Pe 29 noiembrie, anchetatorii DNA au ridicat de la Spitalul ''Malaxa'' o serie de documente referitoare la încheierea unor contracte .

În aceeași zi , primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, l-a demis pe Florin Secureanu.

"Este o situație dificilă la Spitalul 'Malaxa' din Capitală în acest moment. Am fost informată că o echipă a DNA se află la Spitalul 'Malaxa'. Din acest moment, acțiunea demarată de ieri dimineață de Corpul de control al primarului general încetează, pentru că nu putem să suprapunem o cercetare a Corpului de control al primarului general peste o anchetă a DNA. Din primul moment în care am aflat că DNA se află la Spitalul 'Malaxa' și investighează activitatea managerului care este în această funcție de nouă ani am luat decizia demiterii acestuia", a spus atunci Firea.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet

5 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu