Încercarea de închidere a unei străvechi mănăstiri ortodoxe din Peninsula Sinai de către guvernul egiptean a căzut ca un trăznet pentru toți românii. Această mănăstire este legată de istoria și biserica ortodoxă a poporului român. Mănăstirea ortodoxă Sfânta Ecaterina, aflată la poalele muntelui Sinai, la circa 500 de kilometri est de Cairo, se înalţă, potrivit tradiţiei biblice, chiar pe locul în care Dumnezeu i-a vorbit lui Moise. E locul Rugului Aprins, unde evreii au primit cele 10 porunci. Dar zilele trecute o instanță de judecată din Egipt a luat o decizie fără precedent și inacceptabilă de a închide Mănăstirea Sf. Ecaterina din Sinai, cea mai veche mănăstire creștină, aflată încă în funcțiune. Mănăstirea a fost fondată de împăratul bizantin Iustinian acum 15 secole și se bucură de un înalt renume și respect, ia mănăstirea este legată de domnitorii Țărilor Române din evul mediu. A reușit să supraviețuiască în ciuda tuturor vitregiilor istorice. Dar acum autoritățile egiptene, printr-o decizie care încalcă libertățile religioase au decis să înceteze funcționarea acesteia. Mănăstirea Sfânta Ecaterina ar urma să fie transformată în muzeu, iar averea și proprietățile pe care le deține în Egipt vor trece în posesia statului egiptean. De notat că diferendul juridic a început în 2014, când la putere în Egipt era Frăția Musulmană. Arhiepiscopul Ieronim al Atenei a reacționat ferm imediat, vorbind într-o declarație despre încă o capturare istorică prin care trec elenismul și ortodoxia. Decizia vine în ciuda promisiunilor făcute de președintele egiptean Abdel al Sisi prim-ministrului grec Kyriakos Mitsotakis în timpul recentei sale vizite în Grecia. Pe lângă confiscarea proprietăților, Egiptul procedează și la evacuarea călugărilor, astfel încât clădirile goale să poată fi transformate într-o atracție turistică precum Piramidele. Conform unor informații, guvernul grec a fost luat prin suprindere, având în vedere că problema fusese ridicată la întâlnirea dintre premierul grec și președintele egiptean Al-Sisi de la începutul lunii. De vină este Tribunal din Sinai care a decis în cadrul unui litigiu funciar între Mănăstire şi guvernoratul Sinaiului de Sud, că Mănăstirea „are dreptul de a folosi” terenul, care însă „aparţine statului ca proprietate publică”. În cadrul unei convorbiri telefonice cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis, preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi a declarat vineri că Egiptul este „pe deplin angajat să păstreze statutul religios unic şi sacru al mănăstirii Sfânta Ecaterina şi să vegheze ca acesta să nu fie încălcat”. Potrivit Greciei, Mitsotakis a subliniat în cadrul acestui apel importanţa „păstrării pelerinajului şi a caracterului ortodox grec al mănăstirii şi a rezolvării problemei într-o manieră instituţională”, pe baza unui acord încheiat între cele două ţări.

Foarte puțini români știu că acest teritoriu are o istorie comună cu locuitorii din Carpați. Valahii au fost vestiți în cronicile timpului nu numai ca păstori, ci și ca aprigi luptători. Astfel au ajuns în locuri neașteptate. Domnitorul Țării Românești, Alexandru cel Rău, care a domnit între anii 1592 – 1593, nu a fost așa de ”rău” cum îi arată porecla. Acesta a fost fiul lui Bogdan Lăpușneanu și nepotul lui Alexandru Lăpușneanu, deci avea și sânge de român moldovean. Alexandru cel Rău a fost unul dintre ctitorii Mănăstirii creștine ”Sfânta Ecaterina” din Peninsula Sinai. Alexandru cel Rău a fost ucis apoi din ordinul Sultanului turc la 1597. Este de subliniat că Mănăstirea Sf. Ecaterina din Peninsula Sinai a fost parțial restaurată în 1592 pe cheltuiala domnitorului român Alexandru cel Rău. Mănăstirea a fost construit pe locul unde profetul Moise a văzut Rugul Aprins. Cu toate că este cunoscută sub numele de Sfânta Ecaterina, hramul mănăstirii este ”Schimbarea la Față”. Uneori mai este cunoscută și sub numele de Mănăstirea ”Rugului Aprins.” O etapă importantă în istoria acestui loc sfânt începe în secolul al VI-lea, când împăratul Iustinian (527-565) a ordonat construirea unei cetăți mari și puternice, care să împrejmuiască construcțiile Sfintei Elena, adică biserica mare și chiliile pentru monahi. Ctitoria Sfântului Împărat Iustinian a fost numită iniţial „Sfânta Mănăstire Împărătească de pe Muntele Sinai, unde a păşit Dumnezeu”. Pentru a-i apăra pe călugări de repetatele raiduri ale triburilor arabe, împăratul a adus aici câteva detaşamente de soldaţi valahi din Balcani și Dacia, ca să apere lavra. Aşa se face că, timp de sute de ani, strămoșii noştri şi-au adus o contribuţie importantă la protejarea mănăstirii. Pentru paza mânăstirii şi a călugărilor, Iustinian a trimis 100 de soldaţi valahi, un corp militar de elită, vlahii fiind cei mai buni soldaţi ai împăraților bizantini, aşa cum fuseseră dacii, cei mai buni grăniceri, pentru împăraţii Romei. Vlahii veneau de departe, se pare din zona Dobrogei, însoţiţi de familiile lor. Dar urgia deşertului a fost mai uşoară cu mult decât ce a urmat: la scurtă vreme, în Sinai au năvălit arabii, şi Islamul a început să pună presiune pe grupul de soldaţi creştini. După cucerirea peninsulei Sinai de către arabi în anul 641, mănăstirea și-a continuat netulburată existența, după ce Mohamed a semnat celebrul Ahtiname, prin care musulmanii au datoria de a-i apăra pe monahi și de a nu le percepe taxe. Într-un studiu din biblioteca Universităţii Oxford, istoricul John Nandris povesteşte cum a aflat, stând de vorbă cu Şeicul tribului de vlahi sinaiţi, că primii urmaşi ai soldaţilor lui Iustinian au dus bătălii feroce ca să apere acea oază de creştinism. Apoi, treptat, şi-au schimbat religia. Au trecut şi ei la Islam. Pe la 1750, ultima femeie creştină vlahă din Sinai a fost îngropată în cimitirul mânăstirii. Dar beduinii arabi îi numesc şi astăzi pe vlahi, „Fiii creştinilor”. Cu timpul, şi limba romanică a vlahilor din Sinai a început să se dilueze, încât azi Vlahii de la Muntele Sinai păstrează doar câteva cuvinte româneşti, dar imediat după ridicarea mânăstirii Sfânta Ecaterina, aici se vorbea limba bessă; adică limba română, afirma surprinzător John Nandris. Pe la 1930, scriitorul şi călătorul român Marcu Beza încă putea întâlni vlahi din Sinai, îmbrăcaţi cam ca la noi „cu broboade albe, dar cu cămaşi tot albe, cingătoare de piele şi opinici”. Acelaşi Beza afirmă că vlahii nu s-au căsătorit decât între ei. Au fost, timp de 1400 de ani, o comunitate închisă, forma lor îndârjită de rezistenţă, care îi face să spună şi azi că ei au venit demult, tare demult, dintr-o ţară numită Llah – Valahia. Ei bine, toate aceste frânturi, bănuite, mai degrabă, decât reale, au fost brusc confirmate de o excepţională expoziţie de fotografii, la Biblioteca Naţională a României. Expoziţia a fost realizată realizată de Mihaela Năstase (România) şi de Ahmed Yehia din Egipt şi se numeşte Vlahii de la Muntele Sinai.” (Valentin Iacob, Vlahii de la Muntele Sinai, Formula As, Numarul 1322, Anul 2018).

Etnologul și folcloristul Teodor T. Burada, astăzi din păcate uitat, intreprinde în luna mai a anului 1914 o expediție personală, pe urmele foștilor valahi colonizați de împăratul bizantin Iustinan al II-lea în peninsula Sinai ca să apere de tâlharii arabi Mănăstirea Sfânta Ecaterina. Teodor T. Burada avea deja o experiență personală în căutarea fostelor sălașe etnice de valahi, din Europa centrală și Balcani, dar și din Asia Mică. Despre aceste ”roiri” de valahi, etnologul a scris articole și studii interesante și cu impact în epocă. Burada ajungea cu vaporul în Egipt, la Port Said pe o furtună de nisip în mai 1914. De aici ia trenul fără geamuri la ferestre spre Ismailia. Datorită furtunii de nisip aerul era irespirabil. La Ismailia se întâlnește cu inginerul român Neculai Popovici care lucrează pentru căile ferate egiptene controlate de englezi. El îi vorbește despre beduinii din zonă și despre desosebirile dintre beduinii arabi și cei din Sinai. Pe un drum de fier trecut prin pădurile tropicale și apoi prin deșert ajunge la Suez. Aici, Burada se îmbracă cu manta și turban și se duce la metocul Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Sinai. Îl întâlnește pe ierodiaconul grec Panaretos, căruia îi spune scopul călătoriei sale. Acesta e entuziast și îi spune că beduinii care apără mănăstirea au origini valahe și au fost creștini, de aceea nu sunt extremiști în religia mahomedană. La Suez se întâlnește cu beduinul Mohamed Masaud care îi devine ghid. Ghidul arab de origine valahă îi povestește că el duce caravanele cu pelerini la Mănăstirea creștină din Sinai, pe care o apără și o slujesc. Drumul de la localitatea Tor la mănăstire durează prin nisp trei zile. Atât ierodiaconul grec cât și ghidul beduin i-au spus că Mănăstirea Sfânta Ecaterina a fost ridicată de împăratul bizantin Iustinian și pentru că o jefuiau arabii, basileul care era originar din Macedonia tracă a adus peste o sută de coloniști valahi cu familiile lor, ca să o păzească, precum și o sută de sclavi din imperiu ca să o slujească. Patriarhul Eutichi al Alexandriei a inițiat și colaborat cu împăratul pentru această venire a valahilor, în 527. De atunci valahii păzesc mănăstirea. Aceștia au devenit beduini și s-au islamizat, dar apără lăcașul și pe călugări. Ei și azi (în 1914) primesc cinci pâini mici și grâu pe fiecare beduin de la Mănăstire. Toți 3000 de beduini. Celor 500 care merg cu caravanele li se dă și bani de la mănăstire. Toți acești beduini se numesc ”sclavi tu Monastiririu” (scalvii mănăstirii). Ei se mândresc cu această denumire și când sunt numiți ”beduini arabi” se înfurie. O consideră insultă. Nu se consideră beduini arabi. Ei au satele la circa 6 – 7 ore călare de mănăstire. Nu mai sunt creștini, dar recunosc că au fost creștini. La șase mile de mănăstire se află mormântul ultimului lider beduin creștin care a murit cu ceva ani în urmă și la care beduinii se duc în fiecare an să facă pomenire pentru sufletul lor. Mormântul este zidit din piatră. Interesant că mormântul este ca un totem creștin a unei populații islamizate. Beduinii sunt nomanzi și umblă îmbrăcați cu cămăși albastre. Sunt glumeți și respectă călugării foarte mult. Practică o justiție proprie. La litigii juridice mai grave apelează la judecată starețului mănăstirii sau chiar la arhiepiscopul ortodox deși sunt musulmani. Ei nu pot părăsi Peninsula Sinai fără acordul egumenului și a șeicului care colaborează cu mănăstirea. Când sunt fericiți sau triști cântă dintr-un fluier ”zumara” de care sunt nedespărțiți la fel ca strămoșii din Carpați. Teodor T. Burada a cercetat biblioteca mănăstirii și a descoperit lucruri legate de istoria Țărilor Române. Cărțile sunt legate cu coperți de lemn sau de argint. A găsit aici o hartă a Țărilor Române din 1772, precum și un portret al lui Constantin Brâncoveanu în ulei, în mărime naturală. În interior se află paraclisul Sfinților Apostoli, zidit de spătarul Mihail Cantacuzino, fondatorul mănăstirii Sinaia. Interesantă similaritate a denumirilor Sinaia în România și Sinai în Asia de sud-vest. Icoanele le-a adus personal în 1690 în Sinai, precum și mobilier. În fața bibliotecii descoperă un paraclis cu hramul Sf. Ioan înainte mergător, zidit de Alexandru Voievod, domnitorul Valahiei, care a închinat mai mutle sate mănăstirii din Sinai, sate din țara Românească, precum și mai multe donații sau venituri în 1576 pentru ”pomenirea lui”. (vezi Teodor T. Burada, O colonie de valahi în Arabia, 1914). Din păcate, Patriarhia Română nu a luat încă o poziție publică și oficială împotriva închiderii mănăstirii ortodoxe SF. Ecaterina din Peninsula Sinai, cu atât mai mult cu cât acest lăcaș a fost sprijinit de domnitorii Țărilor Române și re-ctitorit de domnul muntean Alexandru cel Rău la sfârșitul secolului XVI. De-a lungul secolelor domnitorii români au făcut numeroase danii acestei mănăstiri dedicate întâlnirii lui Moise cu Dumnezeu. De asemenea, trebuie să subliniem că soldații valahi ai împăratului Iustinian au păzit mănăstirea secole la rând, iar tradiția beduinilor valahi care protejează și azi sfântul locaș este vie în rîndul localnicilor. În consecință implicarea BOR și a guvernului român în vederea păstrării deschise pelerinilor și a menținerii mănăstirii, ca și lăcaș de cult cu călugări ortodocși, este o obligație atât morală cât și istorică. Până la urmă, Mănăstirea Sf. Ecaterina este un lăcaș de cult ctitorit și sprijinit de domnitorii români și păzit de beduinii de origine valahă. Guvernul de la Cairo trebuie să fie informat de acest lucru, iar BOR să intervină și să repartizeze călugări la sfânta mănăstrie, iar Academia Română să trimită o echipă de etnologi care să studieze etnografic tribul de beduini valahi care roiește în jurul sfântului lăcaș.

Ionuț Țene/ napocanews.ro

Distribuie Distribuie Comentarii