Fost director la CIA: „E o chestiune de timp până când Statul Islamic va ataca Occidentul“

Fost director la CIA: „E o chestiune de timp până când Statul Islamic va ataca Occidentul“

Gen. Michael Hayden spune că SI va încerca un atac asupra Statelor Unite ale Americii sau asupra Europei. „SI este o organizaţie locală foarte puternică şi probabil o organizaţie teroristă regională destul de puternică. Orice fel de organizaţie ar fi, are ambiţii globale şi are şi instrumentele necesare pentru asta“, a declarat Hayden pentru CNN.

Totuşi, serviciile secrete nu cred că SI este capabil să atace Occidentul. Dezbaterea cu privire la posibilităţile lor vine pe fondul întâmplărilor de săptămâna trecută, când un grup de militanţi suniţi l-a decapitat pe jurnalistul american James Foley ca răzbunare pentru atacurile aeriene. Acest act este catalogat de fostul director executiv al CIA, Michael Morell, drept „primul atac terorist împotriva SUA“.

Şi-au exprimat intenţia. Nu există un mod mai puternic de a-şi dovedi capacităţile în comunitatea jihadistă decât printr-un atac de succes la adresa Vestului“, explică Hayden.

Armata americană a condus atacuri aeriene pentru a stopa avansul SI în regiune. Administraţia Obama a declarat iniţial că loviturile au fost date pentru a proteja personalul american de la consulatul din Irbil, Irak, şi pentru a preveni genocidul poporului Yazidi, o minoritate religioasă.

Misiunea americanilor părea să fi căpătat amploare: bombardamentele au continuat să atingă ţinte ale SI de lângă Irbil şi de la barajul Mosul în cursul zilei de duminică, potrivit unui raport al Comandamentului Central al SUA. Multe dintre loviturile aeriene au fost pentru a susţine forţele irakiene de lângă baraj, care căzuse, pentru scurt timp, sub controlul Statului Islamic.

Nu mai e vorba doar de apărare. Nu mai e vorba doar de a ţine departe anumiţi oameni de bombe. Acum e vorba de defensivă. Este vorba de dezarmarea SI. Trebuie să se simtă îngrijoraţi, să se consume mai mult cu propria supravieţuire, decât să plănuiască distrugerea ta sau a mea“, conchide Hayden în interviul cu CNN.


Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Încă o dovadă a „corectitudinii” occidentale... Ți se face scârbă când citești așa ceva...

2 O dezvăluire care dă de gândit / „Din păcate, nu am avut ocazia să-l cunosc pe Zelensky în persoană. Probabil că are alte lucruri de făcut”

3 Sisteme de apărare aeriană din Crimeea ar fi fost lovite cu rachete ATACMS

4 Așa o fi, cum zice omul ăsta?

5 Voi vedeți ce le fac ucrainenii rușilor?