Fosta jurnalistă Sanda Nicola anunță că va candida pentru un loc în Parlament: Mă consider candidat aspirant în acest moment

Fosta jurnalistă Sanda Nicola și-a anunțat intenția de a candida pentru un loc în Parlamentul României, după ce a acceptat o propunere de la organizația „România în acțiune”.

Sanda Nicola, fosta jurnalistă, îmbrăcată într-o bluză neagră stând pe un scaun alb

Sanda Nicola: Mă simt pregătită să intru în campania electorală

Sanda Nicola spune că a acceptat o propunere din partea președintelui organizației „România în acțiune”, Mihai Apostolache, de a se implica în viața politică. Ea a precizat că, în paralel, a început deja să colaboreze cu „Mișcarea România Renaște”, care sprijină candidatura lui Mircea Geoană .

După o absență de cinci ani, în care a trăit și muncit în străinătate, Sanda Nicola a menționat că se simte pregătită pentru o revenire în România. A descris întoarcerea ca pe un moment interesant, recunoscând că nu știa exact cum va gestiona noua situație. Ea a subliniat că publicul din România o cunoaște în calitate de jurnalistă și că a fost o provocare să explice noile sale competențe și obiective.

Nicola a subliniat că își dorește de mult să se implice mai activ în viața politică din țară.

„Știu că lumea, publicul din România mă cunoaște din ipostaza de jurnalist și parcă încă era un pic dificil de înțeles care sunt noile competențe și obiective. Mi-am dorit de mai mult timp, am luat în calcul varianta asta, mi am dorit o implicare mai mare acasă. Nu a fost însă niciodată momentul potrivit, de data asta pare să fie în regulă. Mă simt pregătită să intru în campania electorală. Eu mă consider candidat aspirant în acest moment, încă nu știu dacă e validată candidatura, știu că am acceptat această propunere să intru în competiția electorală, acum dacă voi avea și șansa să fac vreo treabă, asta vom vedea după 1 Decembrie ", a declarat pentru „Adevărul” Sanda Nicola.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Mamele pot scăpa mai repede de penalizările din pensia anticipată

2 Boicot de șase luni pe piața imobiliară? / „Nu mai cumpărați locuințe șase luni!”

3 VIDEO Doar pe autostradă, din 20 octombrie, de la Craiova și Constanța până la Bacău!

4 DOCUMENT A doborât Washingtonul guvernul Bolojan? Congresul SUA cere explicații oficiale

5 A murit Daniel Oprea, membru al Federației Române de Culturism și Fitness. Va fi înmormântat în ziua când ar fi împlinit 53 de ani