Fostul ministru al Finanţelor în Guvernul Ponta, Ioana Petrescu, se alătură echipei Pro România

Fostul ministru al Finanţelor în Guvernul Ponta, Ioana Petrescu, se alătură echipei Pro România

Fostul ministru al Finanţelor în Guvernul Ponta, Ioana Petrescu, şi-a anunţat decizia de a intra în Partidul Pro România.

''Am decis să intru în Partidul Pro Romania! Am făcut acest pas cu convingerea că nu pot schimba lucrurile care cred eu că nu funcţionează cum trebuie doar comentând de pe margine. Pentru a îndrepta lucrurile care, în ultima vreme, merg într-o direcţie periculoasă pentru întreaga societate, este nevoie de voinţă politică. Echipa alături de care m-am decis să intru în politică este formată din profesionişti care au demonstrat că vor şi pot să lucreze pentru oameni. Am fost ministru tehnocrat într-un guvern politic şi am lucrat alături de o parte din profesioniştii care acum îmi vor fi colegi de partid. O parte din măsurile luate în Guvernul din care am făcut parte ca ministru de Finanţe îsi produc efectele şi astăzi. Altele au fost amânate până azi, modificate sau chiar uitate. Cred că oamenii aşteaptă de la clasa politică mai mult profesionalism şi viziune şi am convingerea că Pro România poate oferi aceste lucruri, în interesul romanilor, indiferent de statutul lor social sau de vârstă. Vom fi aproape de cetăţeni şi ne dorim să orientăm Romania spre modernizare, să oferim condiţii mai bune pentru toţi cei care, prin munca lor, contribuie la dezvoltarea întregii ţări'', a scris pe pagina sa de Facebook, luni, Ioana Petrescu.

Ea spune că a ales Pro România pentrru a se implica şi politic în dezvoltarea şi modernizarea ţării.

''Avem oameni valoroşi, care fac performanţă în diverse domenii şi care se remarcă prin competitivitate şi inovaţie. Ne dorim să le oferim condiţii pentru a-i păstra acasă. Eu am ales România acum 5 ani. Şi astăzi am ales Partidul Pro România pentru a mă implica şi politic în dezvoltarea şi modernizarea acestei ţări. Am convingerea că, unindu-ne forţele, vom face din nou ca România să însemne 'acasă' pentru toţi cetăţenii săi'', punctează fostul ministru al Finanţelor. AGERPRES/ (AS - autor: Cristina Tatu, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 DOCUMENTE „Realitatea este mult mai nuanțată și diferită” / Unul dintre cei mai importanți economiști români arată că nu politicienii și clientela de pa…

2 „Toți vor cash, altfel nu mai vin” / Un cunoscut jurnalist dezvăluie un fenomen care se întâmplă deja în relațiile dintre terți deși nu s-a mărit nicio …

3 BREAKING „Ani la rând ni s-a spus că România crește. Ni s-au livrat iluzii” / Mesaj dramatic al ministrului finanțelor!

4 Avertisment dur de la românul care conduce 100 de războinici în prima linie în Ucraina. „Asta nu se face în România și e grav”

5 ALERTĂ Guvernul a aprobat ordonanța care plafonează la 300 lei brut sporul de condiții vătămătoare pentru bugetari!