Fostul premier al Pakistanului, Nawaz Sharif, a sosit la Islamabad după patru ani de exil

Fostul premier al Pakistanului, Nawaz Sharif, a sosit la Islamabad după patru ani de exil

Fostul premier pakistanez Nawaz Sharif a sosit sâmbătă la Islamabad, punând capăt celor patru ani de exil autoimpus la Londra, relatează AFP şi Reuters.

nawaz sharif

Canalele de televiziune pakistaneze au transmis în direct aterizarea avionului cu care a sosit Nawaz Sharif, potrivit Agerpres.

Revenirea în ţară a celui care a fost de trei ori şef al guvernului pakistanez survine în momentul în care principalul său rival, extrem de popularul Imran Khan, înlăturat de la putere printr-o moţiune de cenzură în aprilie 2022, a fost arestat pe 5 august şi condamnat la trei ani de închisoare pentru corupţie, o decizie menită să-l împiedice să participe la alegerile generale prevăzute pentru ianuarie 2024.

Sharif, în vârstă de 73 de ani, care a petrecut ultimele zile în Dubai, a aterizat sâmbătă la Islamabad, la bordul unui avion plin de jurnalişti.

„Suntem complet pregătiţi pentru alegeri”, a declarat el înainte ca avionul să decoleze. „Ţara noastră, care ar fi trebuit să fie în vârful prosperităţii, a regresat cu adevărat”, a mai spus el.

Pentru a putea reveni în Pakistan, Sharif a trebuit să-şi tempereze criticile la adresa armatei de la care, potrivit analiştilor, a obţinut garanţia că nu va fi încarcerat.

Sharif urmează să fie întâmpinat sâmbătă de susţinătorii săi la un mare miting organizat în Lahore (est), capitala provinciei Punjab, bastionul său electoral.

Peste 7.000 de poliţişti au fost mobilizaţi cu aceasta ocazie, potrivit unui ofiţer.Liga Musulmană din Pakistan (PML-N) se bazează pe experienţa sa pentru a câştiga alegerile, care au fost amânate pentru sfârşitul lunii ianuarie.

Nawaz Sharif rămâne însă condamnat la şapte ani de închisoare pentru corupţie, sentinţă din 2018, pedeapsă pe care a ispăşit-o doar parţial.

Un tribunal din Islamabad i-a acordat joi eliberarea pe cauţiune până pe 24 octombrie, evitând astfel posibilitatea de a fi arestat la revenirea sa în ţară

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Le Monde scrie lucruri despre care în România se tace... De ce oare?

2 Un articol pe care ar trebui să-l citească toți românii cu bun-simț / El este individul care a redactat decizia Curții Supreme prin care faptele penale …

3 Arma secretă a Americii, surprinsă în zbor. Racheta care ar putea schimba echilibrul nuclear

4 BREAKING Percheziții la Tinmar Energy, unul dintre cei mai mari traderi de energie / Patronul grupului, Augustin Oancea, participă la percheziții după c…

5 Ghiciți voi care dintre ăștia este noul prim-vicepreședinte al PSD...