Fostul președinte al CJ Botoșani, Constantin Conțac, despre perchezițiile procurorilor DNA la firmele sale: Au venit la o cafea

Fostul președinte al Consiliului Județean Botoșani, Constantin Conțac, ale cărui firme au fost percheziționate, joi dimineață, de procurorii Direcției Naționale de Anticorupție (DNA) într-un dosar privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, a declarat presei că anchetatorii "au venit la o cafea". 'Au venit la o cafea. Voi nu știți că eu am avut dosare? Eu îi cunosc pe oamenii aceștia pe toți. Au venit să mă vadă', a afirmat Conțac.

Perchezițiile efectuate la societățile Transporturi Auto SA și Con 2000 SRL Botoșani, controlate de Constantin Conțac, au la bază suspiciunea procurorilor privind oferirea unei sume de 20.000 de euro senatorului sucevean Ovidiu Donțu și președintelui Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, în vederea obținerii unui contract de modernizare a unui drum județean. Mita ar fi fost oferită prin intermediul unui nepot al lui Constantin Conțac, în calitate de coordonator informal al firmelor acestuia.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet