Fostul șef CNAS, pus de îndată în libertate de Înalta Curte. Lucian Duță a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru mită

Fostul șef CNAS, pus de îndată în libertate de Înalta Curte. Lucian Duță a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru mită

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus „punerea în libertate de îndată”, a fostului şef al Casei Naţionale de Sănătate, Lucian Duţă, în cadrul unei căi extraordinare de atac.

Lucian Duță, fostul șef al CNAS FOTO: Arhivă

Lucian Duță, fostul șef al CNAS FOTO: Arhivă

Potrivit G4 Media , Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, miercuri, 17 septembrie, „punerea în libertate de îndată”, a fostului şef al Casei Naţionale de Sănătate, Lucian Duţă.

Judecătoarea ICCJ Adriana Ispas a admis în principiu recursul în casatie, dar a dispus suspendarea executarii condamnării lui Lucian Duță pana la solutionarea recursului în casație pe fond.

Fostul șef al CNAS a mai încercat să obțină anularea condamnării prin aceeași cale extraordinară de atac, însă în anul 2023, Înalta Curte i-a respins recursul în casație.

Fostul preşedinte al CNAS, condamnat la şase ani de închisoare

Lucian Duță, fostul șef al CNAS, a fost condamnat definitiv, în anul 2022, la 6 ani cu executare pentru că a luat mită pentru implementarea cardului de sănătate.

În decembrie 2018, DNA l-a trimis în judecată pe Lucian Duță pentru luare de mită în formă continuată.

Fostul șef al CNAS este acuzat că ar fi primit o mită de 6,3 milioane de euro cash sau direct în contul din Elveţia al unei firme off-shore înregistrată în Charleston, Saint Kitts&Nevis din Antile (Caraibe), potrivit rechizitoriului DNA.

Potrivit DNA , în perioada 2010-2012, Lucian Duţă, în calitate de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a pretins de la reprezentanţii a două firme de software un comision de 10% din valoarea fiecărui act adiţional sau contract pe care l-a semnat în această calitate şi a primit suma totală de 6.300.000 de euro, din care 5.500.000 euro prin transferuri bancare şi 800.000 euro în numerar.

Sumele de bani au fost remise inculpatului fie în numerar (în mai multe tranşe), fie prin virament în contul unei companii offshore înregistrată în Insulele Antile şi cu conturi bancare deschise în Elveţia.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra sumei de 2.183.820 euro identificată într-un cont bancar din Elveţia, asupra unui teren cu construcţie S+P+4, asupra a 3 apartamente şi asupra unui autoturism.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 AUDIO „La un moment dat, au lansat ceva, nu știu cum să descriu..., era ca o undă sonoră foarte intensă. Dintr-o dată, am simțit că îmi explodează cap…

2 CNSAS acuză un fost ofițer de Securitate, devenit după 1989 spion SIE și om de afaceri cu credite preferențiale de la Bancorex că a făcut Poliție Poli…

3 De citit...

4 „Profeția” cu care Patapievici șoca în 2018: „România trebuie să se înarmeze puternic și inteligent ca Israelul”

5 Ungaria, provincia din Europa a Chinei? / Date care dau fiori...