Fotbal - CM 2018: Croaţia - Nigeria 2-0

Fotbal - CM 2018: Croaţia - Nigeria 2-0

Selecţionata Croaţiei a învins echipa Nigeriei cu scorul de 2-0 (1-0), sâmbătă seara, pe stadionul din Kaliningrad, în Grupa D a Cupei Mondiale de fotbal din Rusia.

Croaţia a câştigat fără să forţeze, prin autogolul lui Oghenekaro Etebo (32) şi reuşita lui Luka Modric (71 - penalty).

Echipa antrenată de Zlatko Dalic a controlat jocul în cea mai mare parte a timpului şi s-a impus graţie experienţei şi a valorii sale, în faţa unei formaţii entuziaste, dar fără maturitatea necesară unui turneu de Cupă Mondială.

Croaţii au avut prima ocazie a meciului, în min. 14, când Perisic a şutat puţin peste poartă de la 18 metri. Rebic (32) a expediat o minge, deviată de Balogun în corner, iar din această fază fixă s-a deschis scorul: Mandzukic a reluat din plonjon şi mingea a fost deviată de Etebo în propria poartă.

Singura oportunitate a ''Super Vulturilor'' din prima repriză a fost un şut în blocaj tras de Iwobi (45+1).

La reluare, Ighalo (59) a reluat cu capul, pe direcţia lui Subasic, consemnând primul şut pe spaţiul porţii din acest meci.

Croaţia s-a desprins prin golul marcat de Modric din penalty în min. 71, după ce Mandzukic a fost ţinut clar de Troost-Ekong.

Africanii au forţat înscrierea golului de onoare, dar nu şi-a creat situaţii clare, cei care au fost mai aproape de gol fiind tot croaţii, prin Kovacic (90+2), care a şutat slab, iar portarul a apărat.

Croaţia este liderul grupei după acest succes, având în vedere egalul neaşteptat înregistrat în cealaltă partidă, Argentina - Islanda 1-1.

Croaţia nu a reuşit să depăşească faza grupelor de la debutul său ca ţară independentă, în 1998, când a cucerit medaliile de bronz în Franţa.

Următoarele partide din grupă vor fi Argentina - Croaţia, la Nijnîi Novgorod (stadionul Nijnîi Novgorod), joi 21 iunie, şi Nigeria - Islanda, la Volgograd (Volgograd Arena), vineri 22 iunie.

Croaţia - Nigeria 2-0 (1-0)
Au marcat: Oghenekaro Peter Etebo (32, autogol), Luka Modric (71 - penalty).
Kaliningrad, stadionul Kaliningrad: 32.000 spectatori
Cupa Mondială FIFA 2018, Grupa D

Au evoluat echipele:
Croaţia: 23. Danijel Subasic - 2. Sime Vrsaljko, 21. Domagoj Vida, 6. Dejan Lovren, 3. Ivan Strinic - 7. Ivan Rakitic, 10. Luka Modric (căpitan) - 18. Ante Rebic (8. Mateo Kovacic, 78), 9. Andrej Kramaric (11. Marcelo Brozovic, 60), 4. Ivan Perisic - 17. Mario Mandzukic (20. Marko Pjaca, 86). Selecţioner: Zlatko Dalic.
Rezerve neutilizate: 1. Dominik Livakovic, 12. Lovre Kalinic - 5. Vedran Corluka, 13. Tin Jedvaj, 15. Duje Caleta-Car, 22. Josip Pivaric, 14. Filip Bradaric, 19. Milan Badelj, 16. Nikola Kalinic.


Nigeria: 23. Francis Uzoho - 12. Abdullahi Shehu, 6. Leon Balogun, 5. William Troost-Ekong, 2. Bryan Idowu - 4. Onyinye Wilfred Ndidi, 8. Oghenekaro Peter Etebo - 11. Victor Moses, 10. John Obi Mikel (căpitan; 13. Simeon Nwankwo, 88), 18. Alex Iwobi (7. Ahmed Musa, 62) - 9. Odion Ighalo (14. Kelechi Iheanacho, 73). Selecţioner: Gernot Rohr.
Rezerve neutilizate: 1. Ikechukwu Ezenwa, 16. Daniel Akpeyi - 3. Elderson Echiejile, 20. Chidozie Awaziem, 21. Tyronne Ebuehi, 22. Kenneth Omeruo, 15. Joel Obi, 17. Ogenyi Onazi, 19. John Ogu.

Arbitru: Sandro Ricci; arbitri asistenţi: Emerson De Carvalho, Marcelo Van Gasse (toţi din Brazilia); arbitru de rezervă: Antonio Mateu Lahoz (Spania)
Arbitru asistent video: Daniele Orsato (Italia); asistenţi video: Carlos Astroza (Chile), Wilton Pereira Sampaio (Brazilia), Artur Dias (Portugalia)
Cartonaşe galbene: Rakitic (30), Troost-Ekong (70), Brozovic (89). AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Daniela Juncu)

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Uite o întrebare / Cine a luat 5 milioane de euro șpagă pentru Dragnea, la Atena?

2 Sebastian Lăzăroiu îl face muci pe Cîțu

3 Ce diferențe genetice sunt între transilvăneni, valahi, moldoveni și dobrogeni

4 Așa o fi?

5 Nimicul la putere