Fotbal - CM 2018: Palestinienii fac apel la Messi să nu joace în amicalul cu Israelul

Preşedintele Federaţiei Palestiniene de Fotbal i-a cerut, duminică, lui Lionel Messi să nu participe sâmbătă la Ierusalim la meciul amical pe care Argentina îl va susţine în faţa Israelului, ameninţând că va da "foc" tricourilor sale dacă va juca, relatează AFP.

Acesta este ultimul meci de pregătire al Argentinei înaintea Cupei Mondiale din Rusia.

"Messi este un simbol al păcii şi al dragostei, iar noi îi cerem să nu participe la spălarea crimelor ocupaţiei israeliene", a afirmat ziariştilor preşedintele Federaţiei palestiniene, Jibril Rajoub.

Rajoub a precizat că a trimis duminică reprezentantului Argentinei la Ramallah, în Cisiordania ocupată, o scrisoare în acest sens adresată guvernului şi Federaţiei din Argentina.

"Vom lansa o campanie contra Federaţiei argentiniene, vizându-l personal pe Messi, care are zeci de milioane de fani în ţările arabe şi musulmane", a mai indicat Rahjoub. "Noi le vom cere tuturor să ardă tricourile cu Messi şi posterele cu el", a adăugat acesta.

La finele lunii mai, societatea care comercializează biletele pentru acest meci amical a anunţat că a vândut în 20 de minute cele 20.000 de locuri disponibile marelui public, iar stadionul Teddy din Ierusalim are o capacitate de aproximativ 31.000 de locuri.

Selecţionata Argentinei, aflată în stagiu de pregătire la Barcelona, va întâlni Islanda în primul meci de la Cupa Mondială, pe 16 iunie, în Grupa D. Ea va juca apoi cu Croaţia şi Nigeria. AGERPRES (autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 A apărut numele hackerului care a spart baza de date ANCPI / Ar fi vorba despre un tânăr din Algeria

2 Mihai Vasilescu, exasperat de șoferii români: „Nu merităm autostrăzi”

3 Turiști furioși, opriți să linșeze un român acuzat de furt pe Podul Rialto

4 Stenograme din ședința PNL. Ce le-a spus Bolojan înainte de votul pentru „decapitarea” mai multor filiale

5 Bulgaria / Stațiuni accesibile și destinații de lux pe litoralul Mării Negre