Fotbal - EURO 2020: Belgia a încheiat grupa cu un succes cu 2-0 împotriva Finlandei

Fotbal - EURO 2020: Belgia a încheiat grupa cu un succes cu 2-0 împotriva Finlandei

Naţionala de fotbal a Belgiei a învins-o pe cea a Finlandei cu scorul de 2-0 (0-0), luni seara, la Sankt Petersburg, în ultimul său meci din Grupa B a turneului final EURO 2020 la fotbal.

Belgia a câştigat grupa a cărei favorită a fost, încheind cu 9 puncte după trei victorii în tot atâtea meciuri. Finlanda a încheiat pe locul 3, cu 3 puncte, şi păstrează şanse de calificare în optimi de finală.

Golurile au fost înscrise de Lukas Hradecky, în minutul 74, în propria poartă, şi Romelu Lukaku (81).

Belgia va juca în optimi de finală la Sevilla, pe 27 iunie, contra unei echipe care a încheiat grupa sa pe locul 3.

Deja calificată în optimi de finală înaintea fluierului de start, Belgia a controlat meciul, însă în prima repriză a atacat destul de lent, fără idei, în faţa unui adversar care s-a apărat aglomerat, jucând pentru un 0-0.

Foto: (c) Anton Vaganov POOL/EPA


Belgia, echipa aflată pe locul 1 în clasamentul FIFA, a avut prima ocazie în minutul 21, când De Bruyne a trimis în faţa porţii, dar apărarea adversă a îndepărtat pericolul. Witsel, din poziţie bună, a avut o execuţie modestă, în min. 31, iar două minute mai târziu Trossard a şutat peste poartă. Lukaku, de la circa 10 metri, a trimis cu capul în portar (37).

Portarul finlandez Hradecky s-a evidenţiat la şutul lui Doku (42).

Belgienii au cerut penalty la incursiunea lui Eden Hazard din ultimul minut al primei reprize, una în care finlandezii nu s-au apropiat de poarta lui Courtois.

Repriza a doua a adus mai mult fotbal. În debutul său, Lukaku nu a ajuns o centrare a lui Chadli (53), apoi acelaşi Chadli a şutat în portar (56), imitat după două minute de Eden Hazard.

Finlanda a avut o acţiune notabilă, însă Kamara a trimis în Courtois (62). Un minut mai târziu, Hradecky a intervenit excepţional la şutul lui Hazard.

Arbitrul Felix Brych a anulat, în urma consultării VAR, golul înscris de Lukaku pe contraatac, atacantul belgian fiind în ofsaid (66).

Belgia a înscris un gol meritat, însă cu şansă, în min. 74: la un corner, Thomas Vermaelen a trimis cu capul în bară, mingea l-a lovit în mână pe Hradecky şi a intrat în poartă.

Naţionala Belgiei are 33 de meciuri consecutive cu gol marcat, ultima partidă în care nu a înscris fiind semifinala Cupei Mondiale 2018 (0-1 cu Franţa), notează site-ul UEFA.

Finlandezul Lod a avut un şut bun în min. 79.

Foto: (c) Anton Vaganov POOL/EPA


Lukaku, servit de De Bruyne, a majorat diferenţa în min. 81, ajungând la trei goluri la acest turneu final. Lukaku este în acest moment pe primul loc în clasamentul golgheterilor, la egalitate cu portughezul Cristiano Ronaldo, olandezul Georginio Wijnaldum şi cehul Patrik Schick.

Hazard putea înscrie şi el, în urma unui contraatac, însă nu a nimerit cadrul porţii.

Căpitanul Eden Hazard, conducătorul de joc Kevin De Bruyne şi mijlocaşul defensiv Axel Witsel au fost titulari în premieră pentru Belgia la acest turneu final. De Bruyne a avut o contribuţie decisivă la victoria "diavolilor roşii" din precedenta partidă, 2-1 cu Danemarca la Copenhaga, meci în care, introdus la pauză, a marcat şi a pasat decisiv.

Thorgan Hazard, fratele lui Eden, nu a fost nici măcar rezervă, din cauza unei accidentări uşoare la genunchi. Thorgan Hazard a înscris primul gol al echipei sale în victoria cu Danemarca. Selecţionerul Roberto Martinez l-a menajat pe mijlocaşul Youri Tielemans, care a avut evoluţii bune în primele partide.

Finlanda, debutantă la un turneu final major, a câştigat primul său meci, 1-0 cu Danemarca, victorie înregistrată însă în condiţii speciale, după stopul cardiac al danezului Christian Eriksen. Selecţionata antrenată de Marrku Kanerva a fost învinsă în a doua partidă de Rusia (0-1).

Finlanda a terminat grupa pe locul 3, după ce în celălalt meci de luni Danemarca a învins Rusia cu 4-1, la Copenhaga.

Danezii au ocupat locul al doilea în grupă, cu 3 puncte (+1), după Belgia (9 puncte), dar înaintea Finlandei, 3 puncte (-2), şi a Rusiei, 3 puncte (-5). Pentru că trei echipe aveau acelaşi număr de puncte, departajarea s-a făcut în urma unui clasament între ele.

Selecţionata lui Kanerva trebuie să aştepte rezultatele ultimelor meciuri din celelalte grupe pentru a afla dacă va fi una dintre cele mai bune echipe de pe locul 3, care acced în optimi.

Finlanda - Belgia 2-0 (0-0)
Au marcat: Lukas Hradecky (74 - autogol), Romelu Lukaku (81)
Sankt Petersburg, St Petersburg Stadium
EURO 2020 - Grupa B

Au evoluat echipele:
Finlanda: 1. Lukas Hradecky - 22. Jukka Raitala, 4. Joona Toivio, 2. Paulus Arajuuri, 3. Daniel O'Shaughnessy, 18. Jere Uronen (17. Nikolai Alho, 70) - 8. Robin Lod (26. Marcus Forss, 90), 14. Tim Sparv (căpitan; 11. Rasmus Schueller, 59), 6. Glen Kamara - 20. Joel Pohjanpalo (19. Joni Kauko, 70), 10 Teemu Pukki (9. Fredrik Jensen, 90+2). Selecţioner: Markku Kanerva.
Rezerve neutilizate: 12. Jesse Joronen, 23. Anssi Jaakkola - 5. Leo Vaisanen, 7. Robert Taylor, 13. Pyry Soiri, 17. Nikolai Alho, 24. Onni Valakari, 25. Robert Ivanov.
Belgia: 1. Thibaut Courtois - 4. Dedryck Boyata, 18. Jason Denayer, 3. Thomas Vermaelen - 24. Leandro Trossard (15. Thomas Meunier, 75), 7. Kevin De Bruyne (17. Hans Vanaken, 90), 6. Axel Witsel, 22. Nacer Chadli - 25. Jeremy Doku (23. Michy, Batshuayi, 76), 9. Romelu Lukaku (20. Christian Benteke, 84), 10. Eden Hazard (căpitan). Selecţioner: Roberto Martinez.
Rezerve neutilizate: 12, Simon Mignolet, 13. Matz Sels - 5. Jan Vertonghen, 8. Youri Tielemans, 11. Yannick Carrasco, 14. Dries Mertens, 19. Leander Dendoncker, 26. Dennis Praet.

Arbitru: Felix Brych; arbitri asistenţi: Mark Borsch, Stefan Lupp (toţi din Germania); al patrulea oficial: Davide Massa; arbitru de rezervă: Stefano Alassio (ambii din Italia)
Arbitru video: Marco Fritz; arbitri asistenţi: Christian Dingert, Christian Gittelmann (toţi din Germania), Kevin Blom (Olanda)
Delegat UEFA: Artur Azarian (Armenia), Mehmet Ilgaz (Turcia)
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Citiţi şi;

Fotbal - EURO 2020: Olanda a încheiat grupa cu o victorie cu 3-0 în faţa Macedoniei de Nord

Fotbal - EURO 2020: Austria a învins Ucraina cu 1-0 şi s-a calificat în optimi

Fotbal - EURO 2020: Danemarca s-a calificat în optimi, după 4-1 cu Rusia

Fotbal - EURO 2020: Clasamentul golgheterilor


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...