Fotbal - EURO 2020: Emmanuel Macron aprobă revenirea lui Karim Benzema la naţionala Franţei

Preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat miercuri revenirea atacantului Karim Benzema la naţionala Franţei şi şi-a exprimat încrederea în selecţionerul Didier Deschamps, transmite France Football.

"Am încredere deplină în Didier Deschamps", a explicat Emmanuel Macron când a fost întrebat de presă în legătură cu revenirea lui Karim Benzema în echipa Franţei.

"Cred că a făcut alegerea corectă. Este cea mai bună echipă posibilă. Trebuie ca alchimia să se lege între ei (jucătorii - n .r.)", a continuat preşedintele, care va asista miercuri seară la finala Cupei Franţei dintre PSG şi Monaco.

"Există două funcţii foarte greu de îndeplinit: preşedinte al Republicii şi selecţioner, fiindcă 68 de milioane de oameni cred că se pricep cel mai bine", a spus zâmbind Macron.

Benzema revine în lotul Franţei după aproape şase ani, urmând să participe la EURO 2020. Benzema nu a mai evoluat pentru "Les Bleus" din 2015, ca urmare a scandalului legat de afacerea "Sextape". AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Ce „coace” Tucker Carlson? /