Fotbal - Liga I: Astra Giurgiu - Universitatea Craiova 0-3

Universitatea Craiova a învins-o pe Astra Giurgiu cu scorul de 3-0 (1-0), vineri seara, în deplasare, într-o partidă din etapa a 13-a a Ligii I de fotbal.

Universitatea s-a impus fără probleme, prin golurile marcate de Alexandru Mitriţă (38), din pasa lui Valentin Mihăilă, Alexandru Cicâldău (62), din pase lui Alexandru Mitriţă, şi Elvir Koljic (72), din centrarea lui Cristian Bărbuţ.

Denis Alibec (Astra) l-a faultat după doar 11 secunde pe fundaşul Renato Kelic, lovindu-l cu gheata în faţă la un duel pentru minge, dar a primit doar cartonaş galben, croatul alegându-se cu plăgi la buză şi nas. Kelic a primit îngrijiri medicale mai multe minute şi a fost schimbat în cele din urmă în min. 34, cu Tiago Ferreira.

Koljic are şapte goluri marcate în şapte etape pentru Universitatea. Cicâldău a înscris primul său gol pentru Universitatea în Liga I.

Universitatea a urcat pe locul secund în clasament pentru moment.

Craiovenii sunt neînvinşi de cinci etape, în care au trei victorii şi două egaluri.

Astra are trei eşecuri în ultimele patru etape, dintre care două acasă.

AFC Astra Giurgiu - Universitatea Craiova 0-3 (0-1), stadion "Marin Anastasovici" - Giurgiu
Au marcat: Alexandru Mitriţă (38), Alexandru Cicâldău (62), Elvir Koljic (72).
Arbitru: Alexandru Tudor (Bucureşti); arbitri asistenţi: Alexandru Cerei (Cluj-Napoca), Bogdan Gheorghe (Bucureşti); arbitru de rezervă: Robert George Dumitru (Sfântu Gheorghe)
Observatori: Marian Dorobanţu (Buzău) - CCA, Romulus Chihaia (Bucureşti) - LPF
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Daniela Juncu)

Sursa foto: Universitatea Craiova / Facebook


populare
astăzi

1 Angajații își pot verifica și corecta datele contractelor de muncă

2 Președintele Nicușor Dan forțează un compromis vital pe salarizare sub presiunea PNRR

3 Pensionar MAPN, protagonistul graffiti-ului „Anna” de pe Transfăgărășan: O posibilă poveste extraconjugală în spatele mesajului

4 George Simion s-ar fi întâlnit cu Olguța Vasilescu și Claudiu Manda la Craiova pentru a discuta o formulă de guvernare AUR+PSD. Sorin Grindeanu, exclu…

5 Curtea de Apel desființează acuzațiile DIICOT în cazul Pașca