Fotbal - Liga I: FC U Craiova - UTA Arad 1-1

FC U Craiova a terminat la egalitate cu UTA Arad, 1-1 (0-0), vineri seara, pe teren propriu, în primul meci din etapa a 27-a a Ligii I de fotbal.

Echipa antrenată de Nicolo Napoli a deschis scorul prin italianul Andrea Compagno (56), dar arădenii au egalat in extremis prin canadianul Easton Ongaro (90+1), la primul său gol în Liga I.

''Alb-albaştrii'' au mai avut ocazii de gol prin William Baeten (2) şi Claudiu Bălan (20).

Oaspeţii au ratat prin Fhilip Otele (33), Damian Isac (49), Desley Ubbink (65) şi Idriz Batha (65 - bară).

FC U Craiova are două egaluri şi două victorii în ultimele sale patru meciuri de acasă.

UTA e neînvinsă de cinci etape, în care are o victorie şi patru egaluri.

În tur, UTA s-a impus cu 1-0.

FC U Craiova - FC UTA Arad 1-1 (0-0), Stadion ''Ion Oblemenco'' - Craiova
Au marcat: Andrea Compagno (56), respectiv Easton Ongaro (90+1).
Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi); arbitri asistenţi: Ferencz Tunyogi (Zalău), Marius Cristian Marchidanu (Brăila); arbitru de rezervă: Andrei Moroiţă (Ploieşti)
Observatori: Adrian Comanescu (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Ion Căţoi (Bucureşti) - LPF
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Urmează Bolojan?

2 REVOLTĂTOR Comisia Europeană cere extinderea contribuției CASS asupra pensiilor pentru a face rost de bani pentru salariile bugetarilor!

3 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

4 Înalt oficial al Guvernului Bolojan, pus sub acuzare de DNA

5 Peste 60.000 de persoane au stabilit un record la Mogoșoaia: cel mai mare festival familial din Europa de Est